Cele 12 persoane au fost transportate la Spitalul Municipal Făgăraş, sâmbătă seară, cu puţin înainte de miezul nopţii, întrucât aveau simptome de toxiinfecţie alimentară, respectiv greaţă şi vărsături.
„Am intervenit la un Complex Comercial din Şercăiţa, unde mai multe persoane prezentau simptome de toxiinfectie alimentară. Din datele pe care le avem este vorba de peste 20 de persoane. 12 persoane au fost transportate la spitalul Făgăraş, 10-12 persoane au fost evaluate de personalul medical de la faţa locului. Este posibil să mai fie şi persoane care au plecat singure către spital. La faţa locului sunt trei echipaje SAJ şi unul SMURD. Am solicitat autospeciala de transport victime multiple de la ISU Covasna să ne sprijine. Avem informaţia că participau acolo la un eveniment”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Luiza Dănilă, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov.
Printre cei care au primit îngrijiri medicale s-a aflat şi mireasa.