15 arme de foc şi peste o mie de cartuşe au fost găsite în casa criminalului din Palilula

Cincisprezece arme şi peste o mie de cartuşe au găsit anchetatorii în casa din Palilula în care se afla, împreună cu o femeie, tânărul care a ucis doi oameni, a rănit alţi doi, iar apoi s-a sinucis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
1830 afișări
Imaginea articolului 15 arme de foc şi peste o mie de cartuşe au fost găsite în casa criminalului din Palilula

15 arme de foc şi peste o mie de cartuşe au fost găsite în casa criminalului din Palilula

Procurorul de caz, Cristian Ciolacu, a declarat, luni, că Dragoş Furtună improvizase un atelier de modificat arme în subsolul casei

“Acesta avea improvizat un atelier în care au fost găsite arme modificate, dar şi nemodificate şi echipamente de turnat gloanţe şi casetat cartuşe. Deocamdată facem verificări cu privire la acest atelier”, a declarat procurorul, adăugând că se fac verificări şi pentru a se stabili ce făcea bărbatul cu armele.

În conflictul din 2 decembrie, Dragoş Furtună a folosit patru arme.

“S-a stabilit că pe fondul unui conflict spontan, generat, se pare, de o dispută verbală între aceste persoane, între patru cetăţeni şi respectivul agresor, acesta, consecutiv primului conflict verbal a avut o întâlnire cu cei patru, în urma căruia a folosit patru arme letale. Deocamdată noi nu ştim care au fost folosite, dar cel puţin două dintre aceste pistoale au fost folosite în uciderea celor două victime. Agresorul s-a sinucis cu una dintre aceste arme”, a spus Cristian Ciolacu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

De pe drumul public anchetatorii au ridicate trei arme de foc, iar o a patra armă a fost predată de un martor organelor de poliţie. Una dintre victime a fost împuşcată de şapte ori, au mai precizat anchetatorii.

Doi oameni, tată şi fiu, au murit, iar alţi doi au ajuns la spital după ce au fost împuşcaţi de un tânăr de 28 ani, din Timişoara, care s-a sinucis după incident. Incidentul a avut loc vineri seara în localitatea doljeană Palilula. Potrivit Poliţiei, tânărul, de 28 ani, din Timişoara, se afla în Palilula, în vizită la o femeie cu care avea o relaţie. Vineri, bărbatul ar fi avut o stare depresivă şi ar fi intrat în conflict cu vecini ai tinerei, pe care i-a împuşcat cu un pistol confecţionat artizianal. Doi oameni au murit, iar alţi doi au fost răniţi şi transportaţi la spital.

După ce i-a împuşcat pe vecinii fetei, tânărul s-a sinucis.

Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici