Prima pagină » Social » 15 mai, ultima zi de zbor pentru aeronavele MiG-21 LanceR

15 mai, ultima zi de zbor pentru aeronavele MiG-21 LanceR

Ultimele zboruri cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române vor avea loc în data de 15 mai 2023, în cadrul ceremoniilor organizate cu acest prilej începând cu ora 11.00 la bazele din Câmpia Turzii, Borcea şi Bacău, anunţă MApN.
15 mai, ultima zi de zbor pentru aeronavele MiG-21 LanceR

Ultimele zboruri cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române vor avea loc în data de 15 mai 2023, în cadrul ceremoniilor organizate cu acest prilej începând cu ora 11.00 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii şi în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă” de la Borcea, iar de la ora 12:30 în Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu” de la Bacău, potrivit unui comunicat de presă.

Activitatea de la Borcea se va desfăşura în prezenţa ministrului apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi a şefului Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

Programul evenimentelor va include ceremonii militare şi religioase, alocuţiuni şi acordarea unor distincţii onorifice, expoziţii statice, decolarea şi trecerea la verticală a aeronavelor MiG-21 LanceR, simultan de pe Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” şi de pe Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”.

Evenimentul se va încheia cu trecerea la verticală a aeronavelor MiG-21 LanceR decolate de pe cele două baze aeriene şi aterizarea acestora pe Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, unde vor fi stocate şi conservate.