20 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Afganistan, opriţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa au depistat la frontiera cu Serbia 20 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria si Afganistan, care au încercat să intre ilegal în România, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Urmărește
80 afișări
Imaginea articolului 20 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Afganistan, opriţi la frontiera cu Serbia

20 de cetăţeni din Irak, Iran, Siria şi Afganistan, opriţi la frontiera cu Serbia

Potrivit unui comunicat de presă emis miercuri de Poliţia de Frontieră, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oraviţa Severin au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Vrani, 20 de cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării.

Cei 20 de cetăţeni străini nu îşi justificau prezenţa în zonă şi au fost duşi la sediul Poliţiei de Frontieră Oraviţa pentru cercetări.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt şase bărbaţi, trei femei şi 11 minori, adulţii având vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, iar minorii între 1 şi 17 ani. Aceştia au declarat că sunt cetăţeni din Irak, Iran, Afganistan şi Siria şi au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Cei 20 de cetăţeni străini sunt cercetaţi pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici