2010 - anul austerităţii, al protestelor, dar şi al eşecului liderilor sindicali

După ce confederaţiile au protestat două luni de toamnă separat, s-au gândit să se împace şi să organizeze un mare miting împreună. Ziua protestului - 27 octombrie - nu a fost aleasă la întâmplare: era data discutării în Parlament a unei noi moţiuni de cenzură a opoziţiei. Confederaţiile sindicale anunţau că aduc în Capitală peste 100.000 de oameni care vor cere demisia întregului Guvern, mitingul fiind astfel al doilea ca amploare de după 1991.

Prezentat la dimensiuni apocaliptice, mitingul tuturor sindicatelor din România a reuşit să adune la Bucureşti, de "ziua moţiunii", maximum 50.000 de oameni obosiţi şi înfriguraţi, care au părut că abia aşteaptă deznodământul pentru a se retrage spre case, la căldură.

Înainte să plece în marş de la Guvern spre Palatul Parlamentului, protestatarilor li s-au alăturat mai mulţi PSD-işti de frunte, conduşi de însuşi liderul partidului, Victor Ponta. Imediat după ce s-au pus în mişcare, sindicaliştii şi-au dat seama că întreg marşul este condus de politicieni, care i-au trecut în plan secund. Revoltaţi, aceştia le-au cerut PSD-iştilor să treacă în coloană.

Istoria din vară, de la prima moţiune de cenzură, însoţită de strigătele sindicaliştor s-a repetat. Moţiunea nu a trecut nici de această dată, Guvernul a rămas pe poziţii, iar oamenii au plecat acasă îngheţaţi şi supăraţi că au simţit pe pielea lor încă un eşec.

În 3 noiembrie, liderii sindicali au mai înregistrat un eşec, în urma apelului făcut către toţi angajaţii să oprescă lucrul patru ore, întrucât unii salariaţi nici măcar nu au primit oficial acest apel, iar alţii l-au ignorat, fie pentru că au fost ameninţaţi, fie pentru că nu vrut să dea curs cererii.

Situaţia a demonstrat încă o dată că liderii sindicali nu mai au putere să mobilizeze oamenii, nu mai au bani să le plătească orele în care nu muncesc şi, mai mult decât atât, nu mai au credibilitate. Oamenii şi-au pierdut încrederea în liderii sindicali şi au ajuns să considere că toate acţiunile iniţiate de aceştia sunt fără miză, ei fiind convinşi că nimic nu se va schimba în bine, indiferent de cât de mulţi ar ieşi în stradă sau ar cere demisia Guvernului.

Oprirea voluntară a lucrului este considerată din start o acţiune care poate avea repercusiuni negative asupra angajaţilor, în condiţiile în care oamenii pot fi daţi în judecată dacă îşi asumă acest gest în nume personal. Ei ar fi fost, astfel, singurii responsabili pentru absenţa de la locul de muncă, întrucât liderii nu şi-au asumat nimic. Doar au făcut apel.

Acesta a fost cântecul de lebădă al marilor proteste din 2010, anul cu cel mai mare număr de manifestări de stradă şi de participanţi, dar şi cu cel mai mare eşec înregistrat de organizatori, liderii de sindicat.

Chiar dacă atât salariile cadrelor didactice, cât şi ale celorlalţi bugetari trebuiau reduse numai şase luni, aşa cum a decis Curtea Constituţională, reducerea a fost legiferată şi pentru 2011. Astfel, de la 1 ianuarie 2011, în loc ca bugetarii să revină la drepturile din iunie, vor primi tot salarii diminuate. Guvernul promite însă că diminuarea nu va mai fi de 25 la sută, ci de 15 la sută.

Legea cadru a salarizării, negociată luni de zile cu sindicatele, va fi în vigoare din 2011, dar nu va putea fi aplicată grila privind coeficienţii, pentru că nu sunt bani. FMI a cerut ca România să finalizeze acest proiect până la sfârşitul anului 2010, aşa că l-a finalizat, dar este doar pe hârtie, această lege fiind completată anual de o alta care se referă la bani, care va stabili anual salariile bugetarilor.

În 2010 s-au recalculat şi pensiile speciale, astfel încât aviatorii, militarii, poliţiştii, diplomaţii şi demnitarii vor primi pensii şi de zece ori mai mici.

Anul se încheie şi cu tăieri ale unor drepturi pentru femeile care vor naşte după 31 decembrie. Pe 8 decembrie, câteva zeci de mame cu copiii, dar şi femei însărcinate au protestat la Guvern, cerând menţinerea indemnizaţiei pentru o perioadă de doi ani. Protestul nu a dus la niciun rezultat, pentru că Guvernul a decis să reducă indemnizaţia de creştere a copilului.

Guvernul pregăteşte de asemenea un nou cod social şi un nou cod al muncii, anunţat de preşedinte încă din luna mai. Condiţiile pentru ajutoarele sociale vor fi mult mai dure, iar numărul beneficiarilor şi cuantumul vor scădea. Cu toate acestea, declanşării unei alte eventuale greve generale sau a unor mişcări sindicale de amploare este puţin posibilă, neîncrederea sindicaliştilor în liderii lor rămânând principalul motiv.

Material de Geanina Sandu, geanina.sandu@mediafax.ro.