4 din 10 angajaţi sunt nemulţumiţi de salariu - sondaj

4 din 10 angajaţi sunt nemulţumiţi de salariu. Mulţi candidaţi se plâng însă că nu sunt buni negociatori ai propriilor salarii şi că o discuţie cu managerul le provoacă disconfort. Aproape 40% dintre participanţi nu şi-au mai negociat salariul de la angajare.

Urmărește
228 afișări
Imaginea articolului 4 din 10 angajaţi sunt nemulţumiţi de salariu - sondaj

4 din 10 angajaţi sunt nemulţumiţi de salariu - sondaj

39,4% dintre participanţii la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulţumiţi de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea şi mai bine.

Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulţumire din acest punct de vedere.

Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o soluţie pentru un procent destul de mic de angajaţi, în condiţiile în care nu cred că ar putea veni cu argumente care să-i convingă pe manageri să acorde majorarea dorită.

Astfel, 42% spun că, o discuţie în acest sens, ar putea să le aducă un plus de maximum 10%, 37,7% cred că ar putea obţine între 10% şi 20%, iar 13,1% între 20% şi 30%. 3,1% au încredere că o renegociere le-ar putea creşte salariul cu 30% - 40%, 2% între 40% şi 50% şi 2,1% peste 50%.

„Mulţi candidaţi se plâng de faptul că nu sunt buni negociatori ai propriilor salarii şi că o astfel de discuţie cu managerul lor le provoacă o stare accentuată de disconfort. Asta se întâmplă nu doar atunci când poartă discuţia din poziţia de angajat, ci şi în fazele finale ale recrutării. De asta, spre exemplu, aproape jumătate dintre respondenţi au spus că, de-a lungul carierei, cele mai multe majorări salariale le-au primit fără să le ceară. 35,3% le-au primit doar după ce le-au cerut, în timp ce pentru 16,6% este greu să facă o estimare”, declară Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul platformei de recrutare.

32,1% dintre respondenţi se plâng de faptul că, deşi încearcă să negocieze, rar li se întâmplă să obţină suma dorită. 20,9% recunosc că nu le place şi nu se descurcă deloc să negocieze, de aceea acceptă mereu oferta propusă de angajator. Mai puţin de o treime au încredere în ei înşişi că se descurcă foarte bine, de vreme ce aproape întotdeauna au reuşit să obţină sumele dorite, în timp ce pentru 20,7% este greu să facă o evaluarea a capacităţilor de negociere pe care le au.

În plus, sondajul mai arată că 39,6% dintre participanţi nu şi-au mai negociat salariul de la angajare, în timp de 19,5% au făcut acest lucru la începutul anului. Pentru 18,4% a trecut mai mult de un an de la ultima negociere, iar 6,5% au trecut prin această etapă în ultima lună. 15,8% spun că nici nu-şi mai amintesc când s-a întâmplat ultima oară acest lucru.

Atunci când vor să obţină o mărire salarială, 54,6% adoptă metoda clasică de a prezenta managerului realizările profesionale pe care le-au avut în ultima perioadă. 14,8% spun direct că nu se mai simt motivaţi de salariul actual, 10% justifică această cerere prin creşterea preţurilor din ultimul an şi tot atâţi fac o cercetare prealabilă asupra salariilor care se oferă în piaţă, pentru aceeaşi poziţie, şi prezintă datele managerului.

„O altă strategie la care angajaţii au apelat destul de mult în ultimul an a fost aceea de a veni cu o contraofertă primită din partea unui alt angajator. Nu este neapărat o variantă câştigătoare şi mulţi manageri tind să aibă o reacţie adversă faţă de angajaţii care procedează astfel”, explică Ana Călugăru.

Pe de altă parte, în cazul în care nu primesc mărirea salarială aşteptată, 41% dintre angajaţi încep să îşi caute un job nou, iar 23,9% chiar îi spun textual managerului că vor începe să facă demersuri în acest sens. 22,6% declară că înţeleg situaţia şi, în consecinţă, aşteaptă o perioadă în care lucrurile să meargă mai bine din punct de vedere financiar pentru companie. Aproape 10% privesc un refuz din partea managerului ca pe un puternic factor demotivator.

Cu toate acestea, cei mai mulţi dintre respondenţi nu s-ar grăbi să accepte un nou job dacă oferta salarială nu ar fi de cel puţin 30% peste salariul actual – asta declară o treime dintre participanţii la sondaj. 22,6% ar pleca în altă parte pentru cel puţin 20% şi 14,3% pentru cel puţin 50% în plus. 12,2% nu ar face schimbarea pentru mai puţin de 40%, iar 10,2% şi-ar da demisia doar dacă ar avea în faţă o ofertă dublă. Cei foarte nemulţumiţi de jobul actual (11,2%) ar accepta şi un salariu cu maximum 10% mai mare.

Sondajul a fost realizat în luna septembrie a acestui an, pe un eşantion de 1.389 de respondenţi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici