40 de ani de la MARELE cutremur din 1977. Panica şi disperarea, întipărite în memoria supravieţuitorilor: "Părea că nu se mai termină. Oamenii urlau îngroziţi"

Aproape un minut a durat cutremurul (56 de secunde) care, pe 4 martie 1977, a curmat peste 1.500 de vieţi omeneşti. Alte 11.000 de persoane au fost rănite. Cei care au supravieţuit povestesc cu durere despre cele întâmplate, iar mulţi au incercat să uite.

"Mă aflam pe stradă la ora producerii cutremurului. Am simţit că mă clatin pe picioare, pământul fugea de sub mine, ceea ce mă făcea să ameţesc, aşa că m-am aşezat în genunchi şi cu mâinile pe asfalt. Se auzea cum se desprind bucăţi de ciment din clădiri şi se lovesc cu putere de pământ, zgomot de sticlă spartă, urlete de oameni îngroziţi. Părea că nu se mai termină. La scurt timp, am văzut oameni ieşind în stradă, privind în sus spre clădiri, cu mâinile în cap, mulţi doar cu pijamalele pe ei. Era praf peste tot şi un miros ciudat. Un prieten mi-a murit atunci, avea 20 de ani, a fost pur şi simplu strivit de beton. Multă vreme mi-am zis că asta nu s-a întâmplat, mintea mea nu putea să accepte. Nu vreau să îmi mai amintesc", a declarat Alin Sandu pentru MEDIAFAX.

"Locuiam la ţară în acea vreme şi mergeam la liceu la oraş, în Alexandria. Mă întorsesem seara de la liceu, stăteam în casă şi la un moment dat totul se mişca în jur. Părinţii au strigat la noi să ieşim reped afară. După ce s-a terminat, mama a intrat în casă şi a ieşit cu o plapumă, aşa am stat până spre dimineaţă, într-o plapumă în curte, ne era frică să nu fie vreo replică. A doua zi am mers la şcoală, dar nu am mai făcut ore. Am aflat că o colegă murise. Ne-am plimbat toată ziua pe străzi şi ne-am uitat la clădirile prăbuşite şi nimeni nu zicea mai nimic", povesteşte un alt martor.

Viorel Savu, un bucureştean în vârstă de 48 de ani, povesteşte cum a reuşit să scape nevătămat.

"Eram mic, aveam opt ani de zile în 1977. Eram cu părinţii în casă şi clădirea a început să se clatine, lustra se legăna în tavan, se auzea un zgomot pe care nu pot să îl descriu, dar îl am în minte. Tata m-a luat în braţe, a ţipat la mama să fugă afară şi am coborât toţi. Pe scară oamenii ţipau, tata se împleticea pe scări. Erau oameni şi afară, unii erau în şoc, încă nu realizau. Eu tot ce ştiam era că sunt la tata în braţe şi că o să fie bine. După un timp am adormit", şi-a amintit Viorel Savu.

Epicentrul cutremurului din 1977 a fost localizat în zona Vrancea, cea mai activă zonă seismică din ţară, la o adâncime de aproximativ 100 de kilometri, iar unda de şoc s-a simţit în toţi Balcanii. În Bulgaria, în oraşul Şviştov, de pe malul Dunării, trei blocuri de locuinţe au fost distruse şi peste 100 de oameni au murit.