40 de tone de mâncare au ajuns la sărmani. Preotul Vasile Antonie Tămaş: „Crăciunul e în fiecare zi”. Apelul său către români

  • Preotul Vasile Antonie Tămaş, din Covasna, face campanii de ajutorare în toată ţara
  • Părintele are peste 61.800 de urmăritori pe Facebook, unde anunţă nevoile sărmanilor
  • Anul acesta a împărţit peste 40 de tone de mâncare, dar şi lemne pentru foc celor mai puţin norocoşi
Urmărește
5844 afișări
Imaginea articolului 40 de tone de mâncare au ajuns la sărmani. Preotul Vasile Antonie Tămaş: „Crăciunul e în fiecare zi”. Apelul său către români

40 de tone de mâncare au ajuns la sărmani. Preotul Vasile Antonie Tămaş: „Crăciunul e în fiecare zi”. Apelul său către români

Crăciunul e în fiecare zi şi a dărui e un gest pe care trebuie să îl faci continuu! Asta este lecţia pe care Vasile Antonie Tămaş, un preot din Vâlcele, judeţul Covasna, o transmite enoriaşilor.

Acesta trăieşte în inima Transilvaniei pe care o împarte cu maghiari, saşi şi romi. Nu ţine cont de etnie şi, din Maramureş până în Dobrogea, împarte mâncare şi lemne celor nevoiaşi. Anul acesta a împărţit 40 de tone de alimente şi a ajutat oameni să îşi repare casele distruse de ape. 

  • „Umanitatea sau voluntariatul nu are legatură cu etnia, are legatură cu Hristos şi astea ne definesc ca om. Din punct de vedere umanitar am colaborat cu maghiarii din zonă şi mi-au fost alături şi cei care au restaurante, şi oamenii care lucrează pentru ei, şi cei cu magazine alimentare. Din punct de vedere umanitar nu am avut probleme. Sunt mândru că mulţi maghiari au spijinit acţiunile noastre”, explică preotul Tămaş.

Voluntariat trebuie să facem pe tot parcursul anului, nu să umplem frigidere doar de sărbători când toată lumea ajută. Sărmanii suferă de foame şi frig şi după sărbători, consideră preotul. Acesta are peste 61.800 de urmăritori pe Facebook. Acolo anunţă toate acţiunile caritabile.

  • „Văzând postările părintelui l-am întrebat dacă are nevoie de voluntar. E o experineta deosebită. Ai o satisfacţie că în urma participării tale poţi ajuta”, arată Cătălin Boşcăneanu, voluntar în campaniile preotului.

 

  • „Românul meu este omul care nu şi-a pierdut demnitatea de-a lungu secolelor// a fost tot timpul o gazdă primitoare, nu s-a răzbunat//  Ăsta e românul meu, un tricolor uitat în munţii Apuseni, cum zicea Adrian Păunescu”, mai punctează Tămaş.

Preotul a fost hirotonisit în urmă cu 5 ani şi slujeşte în aceeaşi biserică în care şi tatăl său a fost preot 28 de ani.  De la el a moştenit glasul şi spiritul filantrop. 

 

100 de pâini fierbinţi pleacă înspre bătrâni şi copii! 😊

Publicată de Vasile Antonie Tămaş pe Miercuri, 23 decembrie 2020

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici