Cinci pui de lup alb s-au născut la Zoo Sibiu în urmă cu două luni, iar acum, după ce s-au adaptat, pot fi văzuţi de vizitatori, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Sibiu.
Un pui de ciută, un cerb, născut şi el în urmă cu câteva săptămâni a fost scos în aer liber, după ce a fost protejat un timp, până s-a adaptat.
Familia marmosetelor, cea mai mică specie de maimuţe, s-a înmulţit şi ea prin naşterea a doi pui la Zoo Sibiu. Puii au crescut suficient acum astfel încât pot fi prezentaţi publicului.
Şapte lebede negre au fost aduse luna trecută la Sibiu de la Zoo Budapesta. Este vorba despre 4 adulţi şi 3 pui care impresionează prin frumuseţea penajului.
„Faceţi, aşadar, o vizită la Zoo Sibiu, mai ales că se anunţă vreme frumoasă la final de săptămână. Intrarea se face între orele 9:30-20:00 pe poarta principală şi între 10:00-19:30 pe poarta 2, dinspre Valea Aurie”, potrivit Primăriei Sibiu.