- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
600 de jandarmi mobilizaţi de Revelion. Restricţii în timpul celor 3 petreceri
Peste 600 de jandarmi vor asigura ordinea şi siguranţa publică în Bucureşti, în perioada 30 decembrie - 1 ianuarie, în timpul evenimentelor dedicate Revelionului, pentru a căror bună desfăşurare au fost instituite şi restricţii de cirulaţie pe anumite artere, informează Jandarmeria Capitalei.
600 de jandarmi mobilizaţi de Revelion, restricţii în timpul celor 3 petreceri (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
În Piaţa Constituţiei vor fi prezenţi 250 de jandarmi, în Piaţa George Enescu, 150 de jandarmi, iar în zona Parcului Drumul Taberei aproximativ 50 de jandarmi.
Jandarmeria Bucureşti precizează că la petrecerea de Revelion din Piaţa Constituţiei, organizată de municipalitate, sunt aşteptate aproximativ 20.000 de persoane. Delimitarea zonei a început luni, cu instalarea gardurilor de protecţie.
Pentru buna desfăşurare a evenimentului, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bulevardul Unirii între bulevardele I.C. Brătianu şi Libertăţii în perioada 31 decembrie, ora 21.00 şi 1 ianuarie, ora 6.00, precum şi pe Bulevardul Libertăţii între Bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie, în perioada 31 decembrie ora 23.30 şi 1 ianuarie ora 2.00.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina primește 1 miliard de dolari de la Japonia și UK în cadrul programului Băncii Mondiale
-
Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen
-
Efectele declaraţiilor lui Trump despre Groenlanda: Danemarca va întări apărarea teritoriului
-
Infotrafic: ploaia şi zăpada îngreunează traficul pe mai multe şosele din România
La petrecerea de Revelion din Piaţa George Enescu, sunt aşteptate aproximativ 30.000 de persoane, informează Jandarmeria Bucureşti. Probele şi repetiţiile vor începe din 29 decembrie.
Circulaţia rutieră în zonă va fi restricţionată pe strada Franklin în perioada 29 decembrie, ora 7.00 - 1 ianuarie, ora 7.00. Alte restricţii vor fi impuse pe Calea Victoriei între Piaţa Victoriei şi strada I. Câmpineanu, strada Ştirbei Vodă, între strada Luterană şi Calea Victoriei, strada George Enescu, strada Episcopiei, strada C-tin Exarcu, strada Dem I. Dobrescu, strada C.A. Rosetti în perioada 31 decembrie ora 20.00 şi 1 ianuarie ora 2.00, gradual, în funcţie de afluenţa publicului.
O altă petrecere de Revelion este organizată de Centrul Cultural European Sector 6 în Parcul Drumul Tabarei - pe arealul lacului, fiind aşteptate aproximativ 2.000 de persoane.
Jandarmii recomandă participanţilor la evenimentele organizate în noaptea de Revelion să nu aducă la spectacole artificii, petarde, sticle sau cutii metalice cu băuturi alcoolice, să nu arunce cu obiecte către scene, să nu forţeze cordoanele de ordine, să nu depăşească limitele decenţei în manifestările comportamentale şi să ţină cont că manifestările obscene şi cele contra bunelor moravuri sunt
sancţionate de lege.
În această perioadă, jandarmii bucureşteni vor intensifica acţiunile vizând interzicerea comercializării obiectelor artizanale de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice, acestea desfăşurându-se în marile pieţe bucureştene, precum şi în alte zone ale Capitalei. Potrivit articolului 31 din Legea 126/1995, "orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an".
De asemenea, în această perioadă se vor intensifica şi măsurile de ordine publică pe mijloacele de transport în comun şi în staţiile RATB, în zona marilor centre comerciale, precum şi în zonele unde se vor organiza evenimente de interes public, potrivit sursei citate.
Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112, potrivit sursei citate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.