A 11-A ZI DE PROTESTE ÎN ŢARĂ. Aproape 3000 de persoane au protestat în toată ţara

Aproape 3000 de persoane au protestat, luni, pentru a unsprezecea zi consecutiv, în mai multe oraşe din ţară, cerând demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.

Urmărește
1570 afișări
Imaginea articolului A 11-A ZI DE PROTESTE ÎN ŢARĂ. Aproape 3000 de persoane au protestat în toată ţara

A 11-A ZI DE PROTESTE ÎN ŢARĂ. Aproape 3000 de persoane au protestat în toată ţara (Imagine: Raul Stef/Arhiva Mediafax Foto)

  • MAI: Aproape 3.000 de persoane protestează în toată ţara pentru a unsprezecea zi consecutiv

Purtătorul de cuvânt de la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), Marius Militaru, a declarat pentru MEDIAFAX că în ţară sunt aproximativ 2.600 de persoane care protestează. Militaru a mai spus că şi în Capitală numărul protestatarilor a crescut, depăşind 300.

Premierul Emil Boc a insistat, luni, în Parlament pentru menţinerea stabilităţii economice, spunând că înţelege nemulţumirea oamenilor care nu se pot încălzi cu cifre macroeconomice, dar că aceştia trebuie să înţeleagă că măsurile adoptate de Guvern erau necesare în contextul crizei economice.

"Trăim vremuri speciale în lume, în Europa şi în România. Criza a afectat viaţa a miliarde de oameni şi nimeni nu ştie exact când se va încheia această criză sau ce forme noi va îmbrăca", a spus Boc, în prima zi din sesiunea parlamentară extraordinară, arătând că în Uniunea Europeană există riscul major de revenire a recesiunii economice.

Şeful Guvernului a atenţionat totodată opoziţia că oamenii sunt nemulţumiţi de tot ceea ce înseamnă politică în ultimii 20 ani, astfel că politicienii au obligaţia să îşi schimbe comportamentul, renunţând la aroganţă şi lipsă de comunicare.

  • Cluj:Un vârstnic a fost îmbrâncit la miting după ce a acuzat câţiva tineri că ar fi plătiţi de PDL

O persoană în vârstă care protestează, luni seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, a fost îmbrâncită şi scoasă din mulţimea nemulţumiţilor după ce a acuzat câţiva tineri prezenţi la miting că ar fi plătiţi de PDL.

În timpul mitingului de luni, care a început după ora 18.00, o persoană în vârstă care avea o pancartă cu mesajul "Afară plouă, ninge, noi de-aicea nu plecăm până vom învinge" a fost îmbrâncită şi scoasă din mulţimea de protestatari după ce a acuzat mai mulţi tineri că ar fi fost plătiţi de PDL şi de deputatul Daniel Buda.

Peste 250 de persoane, membri ai sindicatelor Sanitas şi ale cadrelor didactice, dar şi activişti care sunt împotriva proiectului minier de la Roşia Montană pichetează sediul Prefecturii Cluj, luni după-amiază, scandând "Jos Guvernul" şi "Jos Băsescu".

  • Dâmboviţa: Aproximativ 500 de profesori au protestat în faţa Prefecturii

Aproximativ 500 de profesori au protestat, luni, în faţa Prefecturii Dâmboviţa, plecând în marş de la sediul sindicatului FSLI Dâmboviţa până în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, unde au scandat împotriva preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Emil Boc şi a ministrului Daniel Funeriu.

Cele 500 de cadre didactice au plecat în marş de la sediul FSLI Dâmboviţa, pe Bulevardul Carol I, până în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, fiind supravegheaţi de jandarmi.

Profesorii s-au oprit în faţa sediului Prefecturii Dâmboviţa din centrul municipiului, unde au scandat "Veniţi cu noi, că e vai de noi", "Demisia", "Funeriu, pleacă". De asemenea au avut pancarte cu mesajele "Jos Băsescu, jos Boc, jos Funeriu, sluga lui Băsescu", "Plecaţi" şi "Demisia".

"Avem nemulţumiri numeroase şi apăsătoare. Loviturile date în ultimul timp mişcării sindicale, inclusiv de către ministrul Funeriu ne-au dus la disperare. Supărarea oamenilor a ajuns la capăt. Am mers din faţa sediului FSLI Dâmboviţa pănă în faţa sediului Prefecturii şi a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte, unde a fost autorizat mitingul nostru şi ne cerem drepturile băneşti, câştigate în instanţă şi amânate sine die până în 2016, prin nerespectarea hotărârilor judecătoreşti şi încălcarea separaţiei puterilor în stat, subfinanţarea învăţământului, aplicare eronată sau neaplicarea unor prevederi ale Legii Educaţiei. Cerem demisia lui Funeriu, el ar trebui să plece primul, ar fi şi mai bine dacă ar pleca întregul Guvern împreună cu el, iar dacă ar pleca şi Băsescu ar fi super pentru noi. Vrem o schimbare, o consultare electorală, practic alegeri anticipate", a declarat vicepreşedintele FSLI Dâmboviţa, prof. Emil Poamă.

  • Aproximativ o sută de persoane au protestat la Deva şi peste o sută la Bistriţa

Aproximativ o sută de persoane au protestat, luni, în Piaţa Victoriei din Deva şi peste o sută la Bistriţa, unde oamenii au afişat inclusiv o pancartă pe care scria că fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a ajuns "vierme".

La Deva, circa o sută de oameni au protestat, timp de două ore, având mesaje scrise pe hârtii prinse de piept şi strigând lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale.

Manifestanţii s-au adunat în faţa statuii lui Decebal din Piaţa Victoriei din Deva, cu lozinci scrise pe coli albe prinse de piept precum "Jos Băsescu!", "2006 - să trăiţi bine/2012 - bine că trăiţi", cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, a Guvernului, renunţarea la comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare şi alegeri anticipate.

Unii protestatari au ars fotografii ale preşedintelui Traian Băsescu.

"Protestul nu a fost autorizat, dar nu a fost nevoie de intervenţia trupelor de ordine pentru că oamenii s-au manifestat paşnic", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Hunedoara, lt. Nicolae Răducu.

  • Peste o sută de persoane participă la acţiuni de protest în mai multe oraşe din judeţul Alba

Peste o sută de persoane participă, luni seară, la acţiuni de protest care se desfăşoară în mai multe oraşe din judeţul Alba, manifestanţii cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului.

La Alba Iulia au ieşit în stradă peste 30 de protestatari care s-au adunat la monumentul Revoluţiei Române din municipiu, unde au protestat, timp de aproape o oră şi jumătate, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului, acţiunea nefiind autorizată.

Protestatarii au afişat bannere sau mici pancarte cu mesaje precum "Mai bine japonez decât maidanez", "Monarhia salvează România", "Vrem parlamentari şi primari voluntari".

Unul dintre protestatari a participat la protest cu o umbrelă portocalie pe care a scris "Jos PDL" şi mai multe lozinci antiprezidenţiale şi antiguvernamentale.

  • Suceava: Bărbat scos dintre protestatari după ce i-a acuzat că primesc băutură de la liberali

Un bărbat a fost scos de jandarmi, luni seară, dintre cele câteva zeci de persoane care protestau în faţa Palatului Administrativ din Suceava, după ce i-a acuzat pe manifestanţi că primesc băutură de la liberali.

Un bărbat a venit, luni seară, între manifestanţii care protestează pentru a 11-a zi consecutiv în faţa Palatului Administrativ din Suceava şi i-a acuzat pe aceştia că sunt cumpăraţi de liberali cu băutură.

Protestatarii au început să vocifereze şi i-au cerut să plece, dar bărbatul a refuzat şi a continuat să-i acuze, moment în care au intervenit jandarmii şi l-au luat dintre manifestanţi, fiind apoi preluat de o maşină a Jandarmeriei.

  • Sibiu: Cornuri cu ciocolată împărţite pensionarilor şi copiilor care participă la miting

Peste o sută de cornuri cu ciocolată au fost împărţite, luni seară, copiilor şi pensionarilor care participă la acţiunea de protest din municipiul Sibiu, organizatorii mitingului declarând că este vorba despre "o donaţie" de la o persoană care a dorit să rămână anonimă.

Aproximativ patru sute de persoane s-au strâns, luni seară, în Piaţa Mare din Sibiu, pentru a participa la acţiunea de protest faţă de Guvern şi preşedintele Traian Băsescu, organizată de Asociaţia de Revoluţionari "Sibiu Decembrie 89".

Aici, peste o sută de cornuri cu ciocolată au fost împărţite copiilor şi pensionarilor care participă la protest, organizatorii declarând că este vorba despre "o donaţie" de la o persoană care a vrut să rămână anonimă.

In jurul orei 18.30, manifestanţii au pornit în marş pe mai multe străzi din Sibiu pe un traseu aprobat şi supravegheat de către jandarmi.

  • Proteste la Slatina şi Craiova, oamenii cerând demisia lui Traian Băsescu şi a Guvernului

Peste 500 de persoane au protestat, luni, în faţa Prefecturii Olt din municipiul Slatina, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului, o acţiune similară, la care au participat aproximativ 70 de oameni, având loc şi la Craiova.

Oamenii s-au adunat în faţa Prefecturii Olt, începând cu ora 17. Dintre cei aproximativ 500 de protestatari, mai mult de jumătate au fost membri PSD şi PNL, iar restul pensionari.

Manifestanţii au scandat"Jos mafia! Jos dictatura!", "Nu vreau să muncesc afară, vreu serviciu la mine-n ţară!", "Ne-aţi minţit atâţia ani, suntem tineri, nu golani!", "Coşmarul lui Băsescu - poporul şi protestu'!", "Nu ne luaţi dreptul la viaţă!".

Protestul de la Slatina, care nu a fost autorizat, s-a încheiat după mai mult de două ore, fără incidente. Oamenii susţin că vor continua să protesteze şi în zilele următoare.

  • Voluntari ai Crucii Roşii Argeş au împărţit ceaiuri calde protestatarilor de la Piteşti

Voluntari ai Crucii Roşii Argeş au împărţit ceaiuri calde celor peste 200 de manifestanţi aflaţi, luni seară, la Piteşti, în timp ce la Slobozia aproximativ 60 de persoane au protestat în faţa Prefecturii Ialomiţa cerând demisia Guvernului şi a lui Traian Băsescu.

Oamenii aflaţi în Piaţa "Vasile Milea" au cerut demisiile preşedintelui Traian Băsescu şi premierului Emil Boc şi au scandat "Jos Băsescu", "Ieşi afară, javră ordinară", "Jos Guvernul", "Jos Boc", "Demisia", ei purtând în mâini steaguri tricolore şi pancarte pe care scria "Ruşine", "Băsescu, pleacă!" şi "Anticipate! Anticipate!".

Voluntari ai filialei argeşene a Crucii Roşii au oferit protestarilor ceaiuri calde, în condiţiile în care temperaturile de afară sunt foarte scăzute, oamenii fiind hotărâţi să protesteze zilnic până la demisia actualilor guvernanţi şi a preşedintelui Traian Băsescu.

Aproximativ 60 de persoane au protestat, luni, în Piaţa Revoluţiei, din Slobozia, în faţa Prefecturii Ialomiţa, iar la un moment dat un bărbat a dat foc unui portret al preşedintelui Traian Băsescu.

Ialomiţenii au venit cu steaguri şi pancarte pe care scria "Jos Băsescu", "Jos Boc" şi "Ne-aţi ciuruit" şi au scandat "Jos Guvernul", "Băsescu, demisia" şi "Ruşine!"

La ora actuală, mitingul din faţa Prefecturii Ialomiţa s-a încheiat fără incidente, după aproape două ore, iar protestatarii au părăsit centrul oraşului, spunând jurnaliştilor că vor reveni în zilele următoare, până când revendicările lor, care vizează plecarea preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Emil Boc şi a Guvernului condus de acesta şi organizarea de alegeri anticipate, vor fi soluţionate.

  • Aproximativ o sută de persoane au protestat pentru a zecea zi consecutiv în centrul Ploieştiului

Aproximativ o sută de persoane au protestat, luni, pentru a zecea zi consecutiv, în centrul municipiului Ploieşti, manifestaţii scandând lozinci antiguvernamentale şi antiprezidenţiale şi solicitând demisia preşedintelui Traian Băsescu şi organizarea de alegeri anticipate.

Protestatarii au manifestat timp de peste patru ore şi au solicitat în mod repetat demisia preşedintelui Traian Băsescu, scandând lozinci împotriva Guvernului, dar şi împotriva unor lideri PDL, respectiv deputaţii Roberta Anastase şi Sever Voinescu.

Ca de fiecare dată, ordinea publică în zonă a fost asigurată de către jandarmi care au izolat cu garduri de protecţie perimetrul în care se aflau manifestanţii. Protestul s-a încheiat fără incidente după ora 20.00.

  • Circa 150 de protestatari au strigat la sediul PDL din Târgu Mureş "Boc, Boc, Boc, demisia pe loc"

Aproximativ 150 de persoane au strigat, luni seară, la sediul PDL din Târgu Mureş, "Boc, Boc, Boc, demisia pe loc", "Hoţii" şi "Băsescu, dacă-ţi pasă, demisia pe masă", în cadrul unui miting neautorizat care a durat circa două ore.

Cele 150 de persoane au mărşăluit prin centrul Târgu Mureşului, oprindu-se la sediul UNPR, la monumentul închinat eroilor Revoluţiei, la Primăria municipiului, la Prefectura judeţului şi în cele din urmă la sediul PDL, strigând sloganuri împotriva preşedintelui Traian Băsescu, împotriva premierului Emil Boc, precum şi împotriva partidelor aflate la guvernare.

La sediul UNPR din Târgu Mureş, protestatarii au scandat "Traseiştii" şi "General de tinichea, România nu-i a ta", iar la cel al PDL - "Boc, Boc, Boc, demisia pe loc", "Hoţii" şi "Băsescu, dacă-ţi pasă, demisia pe masă".

Ei au afişat pancarte pe care scria "Sunteţi angajaţii noştri, nu şefii noştri", "Dictatorii pleacă iarna", "Bruxelles, Strasbourg, Washington - Give Democracy a Chance!".

Pe una dintre pancarte, apărea fotografia preşedintelui Traian Băsecu între ierarhi bisericeşti, cu mesajul "Domnul e cu noi, cel rău e între voi".

  • Aproximativ 150 de persoane au protestat la Timişoara, 80 la Oradea

Aproximativ 150 de persoane, printre care şi câţiva monarhişti, au protestat, luni seară, la Timişoara, în timp ce la Oradea au ieşit în stradă în jur de 80 de persoane, mitingurile încheindu-se fără incidente.

A unsprezecea zi consecutivă de proteste din Piaţa Victoriei din Timişoara faţă de preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc s-a încheiat, luni, în jurul orei 21.00, fără incidente, la miting fiind prezenţi şi câţiva susţinători ai monarhiei, care au afişat pancarte pe care scria "Monarhia salvează România".

Luni seară, la Timişoara au ieşit în stradă circa 150 de persoane. Protestul de luni din Piaţa Victoriei a început în jurul orei 16.00, când în stradă se aflau circa 60 de persoane. În jurul orei 18.00, în Piaţa Victoriei din Timişoara au ieşit şi câţiva monarhişti, care au afişat steaguri tricolore şi pancarte cu inscripţia "Monarhia salvează România". Ceilalţi manifestanţi aveau steaguri tricolore cu stema decupată şi au afişat pancarte cu inscripţiile "Deconcentrate depolitizate", "PDL şi USL fură prin rotaţie" şi "Alegeri anticipate, nu comasate".

Protestul s-a încheiat în jurul orei 21.00, fără incidente.

La Oradea, aproximativ 80 de persoane au protestat, luni seară, în centrul oraşului, strigând lozinci precum "Ieşi afară javră ordinară!" şi "Bucureşti nu uita, Oradea-i de partea ta!".

Potrivit căpitanului Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, la protest au participat circa 80 de persoane, care au manisfestat paşnic.

Protestatarii au strigat lozinci precum "Băsescu şi gaşca lui să se ducă dracului!", "Jos Băsescu!", "Jos Guvernul!", "Ţara asta e a noastră, tre să plece gaşca voastră!", "Vrem ţara înapoi!" şi "Noi de aicea nu plecăm acasă până nu ne câştigăm libertatea noastră!".

Luni seară, grupul celor aproximativ 80 de manisfestanţi a mers până în faţa Prefecturii Bihor, unde şi-au continuat scandările, întorcându-se apoi în Piaţa Unirii din centrul oraşului.

Şi la Oradea protestul s-a terminat fără incidente.

  • Aproximativ o sută de constănţeni au continuat protestele în faţa Prefecturii

Aproximativ o sută de constănţeni au continuat şi luni protestele în faţa Prefecturii, solicitând demisia preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Emil Boc şi organizarea de alegeri anticipate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Manifestanţii au scandat "Jos Băsescu", "La puşcărie", "Demisia", "Jos Guvernul" şi aveau pancarte pe care scria "Nu vă fie frică că Băsescu pică", "Piticul şi chiorul au minţit poporul", "Astăzi cu scutierii, mâine cu temnicerii", "Ce nu aţi înţeles ? Demisia!"

El a spus că acest comitet va adopta un program pe care îl va propune fiecărui partid care va veni la guvernare, iar în cazul în care proiectul manifestanţilor nu va fi adoptat de către cei aflaţi la putere atunci oamenii vor ieşi din nou în stradă.

El a spus că protestele vor continua şi în cursul zilei de 24 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici