A murit călugărul vietnamez Thich Nhat Hanh, cel mai popular maestru zen din lume

Thich Nhat Hanh avea 95 de ani: autor prolific şi activist pentru pace, a fost adesea numit „părintele conştientizării”.

Urmărește
1328 afișări
Imaginea articolului A murit călugărul vietnamez Thich Nhat Hanh, cel mai popular maestru zen din lume

Thich Nhat Hanh

Thich Nhat Hanh, un călugăr budist vietnamez considerat cel mai popular maestru zen din lume, forţat să plece în exil de zeci de ani pentru angajamentul său pacifist, a murit într-un templu din ţara sa, unde s-a întors în urmă cu 3 ani. Vestea morţii vietnamezului, care avea 95 de ani, a fost dată de Plum Village, organizaţia sa de mănăstiri răspândită la nivel global, mai ales în Occident.

Lovit de un accident vascular cerebral în 2014, care l-a lăsat semiparalizat şi incapabil să vorbească, Thich Nhat Hanh s-a întors în 2018 la templul vietnamez Tu Hieu, unde şi-a început studiile la vârsta de 16 ani. În anii 1960 şi 1970, angajamentul său împotriva războiului l-a plasat în conflict cu guvernele Vietnamului de Nord şi de Sud, precum şi al Statelor Unite, şi a fost forţat să-şi părăsească ţara. Abia în 2005, guvernul ţării reunificate i-a dat permisiunea de a se întoarce acasă pentru o vizită.

Exil de aproape 4 decenii

Călugărul budist a petrecut 39 de ani în exil, întemeind reţeaua de mănăstiri din Satul Prunului. Cea mai mare, din sud-vestul Franţei, lângă Bordeaux, are aproximativ 200 de călugări şi călugăriţe şi a găzduit zeci de mii de vizitatori, cu un an înainte de pandemia de Covid. Thich Nhat Hanh şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului aici, când nu era implicat în conferinţe şi alte evenimente publice din întreaga lume. Alte mănăstiri din reţeaua sa sunt situate în Germania, Australia, Thailanda, Hong Kong şi Statele Unite.

Thich Nhat Hanh este autorul a aproximativ 130 de cărţi, dintre care aproximativ o sută în limba engleză, în mare parte dedicate conceptului de „conştientizare”, dezvoltată odată cu practica meditaţiei. O condiţie care nu duce la izolare, ci dimpotrivă la un rol mai activ în relaţia cu lumea.

„Meditaţia nu este o evadare din societate, ci o întoarcere la noi înşine, ca să vedem ce se întâmplă. Odată ce este văzut, trebuie să existe acţiune. Cu conştientizare, ştim ce trebuie şi ce nu trebuie să facem pentru a ajuta”, spunea călugărul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici