- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.10.2013, 20:24)
- Andrei Dumitrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PROTESTE în Capitală: Aproximativ 3.000 de oameni au format logo-ul campaniei "Salvaţi Roşia Montană", în Piaţa Victoriei. Manifestanţii au trecut şi pe la sediul DNA, apoi au blocat Piaţa Universităţii - FOTO
Peste 3.000 de persoane au protestat în Capitală, pentru a şaptea duminică la rând, faţă de proiectul minier de la Roşia Montană, prin tradiţionalul marş, care a inclus un flashmob la Guvern prin care s-a format o frunză umană şi un scurt protest la DNA, unde s-a cerut "dosarul Roşia".
Urmărește
2140 afișări
PROTESTE în Capitală: Aproximativ 3.000 de oameni au format logo-ul campaniei "Salvaţi Roşia Montană", în Piaţa Victoriei. Manifestanţii au trecut şi pe la sediul DNA, apoi au blocat Piaţa Universităţii - FOTO (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
Protestatarii s-au adunat, începând cu ora 16.00, la staţia de metrou 1 Mai, şi au mers în marş, timp de aproximativ trei ore, până la Piaţa Universităţii, în cea de-a şaptea duminică de proteste faţă de proiectul minier.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump nu respectă tradiţia: Prima doamnă nu se va întâlni cu Jill Biden la Casa Albă
-
Ion Cristoiu: Mă întrebam pe 14 noiembrie 2014: Sunt românii capabili, duminică, la al doilea tur, de o Revoluţie prin vot?
-
Trump deţine controlul deplin asupra guvernului, dar nu va obţine întotdeauna ceea ce doreşte
-
Cutremur joi dimineaţa în Arad
Manifestanţii au scandat "Uniţi, salvăm Roşia Montană", "Ieşiţi din casă dacă vă pasă", "Roşia, Roşia, vine revoluţia" şi au purtat pancarte cu mesaje ca "Roşia Montană - Revoluţia generaţiei noastre", "Adevărata bogăţie este sănătatea, nu aurul şi argintul", dar şi "Jos labele de pe Justiţie". De asemenea, ei au avut un banner de mari dimensiuni pe care erau reproduse chipurile politicienilor Traian Băsescu, Victor Ponta, Rovana Plumb, Dan Şova, Daniel Barbu, Kelemen Hunor, Laszlo Borbely, Radu Berceanu şi Adriean Videanu, sub textul "Tagma cianuriştilor. Gabriel & Asociaţii".
Pe traseu, ei s-au oprit în Piaţa Victoriei, unde, cu ajutorul unor bucăţi de hârtie verzi şi roşii pe care le-au ţinut deasupra capului, au format frunza ce reprezintă logo-ul campaniei "Salvaţi Roşia Montană!".
În faţa sediului Guvernului, ei au scandat "Demisia" şi "Trădarea de ţară în aur se măsoară".
Pe de altă parte, la sediul DNA, unde manifestanţii împotriva proiectului de la Roşia Montană s-au oprit aproximativ 10 minute, în contextul scandalului creat în jurul instituţiei după încetarea delegării procurorului Lucian Papici la şefia Secţiei I, nu s-au auzit scandări în sprijinul magistraţilor sau pentru independenţa justiţiei, ci: "DNA, vrem dosarul Roşia", "DNA fă-ţi birou la Roşia" şi "DNA ce-ai făcut cu Roşia".
Includerea sediului DNA în traseul marşului a fost decisă de protestatarii faţă de proiectul Roşia Montană, prin votarea diferitelor variante de traseu anunţate pe Facebook, după ce, în urmă cu o săptămână, ei nu s-au alăturat celor care manifestau la DNA în sprijinul instituţiei, deşi unii au propus acest lucru.
Pe 6 septembrie, aproximativ 100 de oameni s-au adunat la sediul DNA unde au scandat lozinci antiguvernamentale, acuzându-l pe premierul Victor Ponta că intervine în Justiţie şi cerând demisia acestuia, după ce, pe 2 octombrie, procurorul general Tiberiu Niţu a dispus încetarea delegării procurorului Lucian Papici, şeful Secţiei I din DNA, şi a adjunctului acestuia, Mariana Alexandru.
După oprirea de la DNA, protestatarii şi-au reluat marşul către Piaţa Universităţii, făcând auzite şi lozinci împotriva politicienilor: "Jos Băsescu, Ponta şi Antonescu" şi "USL, PDL, aceeaşi mizerie".
Cei peste 3.000 de protestatari au reuşit să blocheze încă o dată Piaţa Universităţii, timp de peste o oră, însă după ciocniri cu jandarmii care au încercat să oprească pătrunderea manifestanţilor în intersecţie.
Proteste faţă de proiectul de exploatare de la Roşia Montană au avut loc duminică seară şi la Cluj-Napoca, unde peste 3.500 de manifestanţi au mers în marş scandând "Nu staţi la ferestre, veniţi la proteste", "Strigaţi cu noi, Ponta la gunoi" şi "Jos Guvernul", blocând la final Piaţa "Lucian Blaga", dar şi la Alba-Iulia şi Câmpeni, unde aproximativ 250 de persoane din acest oraş, dar şi din localităţile apropiate s-au adunat în apropierea statuii lui Avram Iancu şi au afişat bannere şi pancarte cu mesaje precum "Uniţi salvăm Munţii Apuseni”, "Moţilor, să fiţi uniţi! Nu vă lăsaţi jefuiţi!" sau "Asta-i ţara moţilor, nu e tagma hoţilor!”.
Din 1 septembrie, în centrul Capitalei şi în mai multe oraşe din ţară, dar şi peste hotare au loc proteste ale celor care se opun proiectului minier de la Roşia Montană.
Manifestanţii cer ca Parlamentul să respingă proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană şi să interzică, prin lege, folosirea cianurilor în activităţile miniere din România, Guvernul să respingă, prin hotărâre, în regim de urgenţă, acordul de mediu, Roşia Montană să fie inclusă pe lista tentativă a României pentru includerea în patrimoniul UNESCO şi demisia premierului Victor Ponta şi a celor patru iniţiatori ai proiectului de lege: miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.
În urmă cu o săptămână, aproximativ 7.000 de protestatari faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au mers în marş timp de aproximativ trei ore, din cartierul Militari până în Piaţa Universităţii.
Citeşte şi:
Noi proteste faţă de proiectul de la Roşia Montană: Circa 7000 de persoane au manifestatat în Piaţa Universităţii. Proteste şi în alte oraşe din ţară
În 29 septembrie, peste 2.000 de persoane au plecat în marş de la metrou Titan spre Universitate, pe traseul bd. Nicolae Grigorescu - bd. Camil Ressu - Dristor - bd. Mihai Bravu - str. Dristorului - str. Delea Nouă - Calea Călăraşilor - bd. Corneliu Coposu - bd. I. C. Brătianu.
În 22 septembrie, aproximativ 15.000 de persoane au participat la marşul de protest faţă de exploatarea minieră de la Roşia Montană, aceşti mergând de la Universitate, pe Bulevardul Carol, Bulevardul Pache Protopopescu, Şoseaua Iancului, Şoseaua Pantelimon, Bulevardul Ferdinand, de unde au revenit în Piaţa Universităţii, pe care au ocupat-o timp de câteva ore.
În 15 septembrie, aproximativ 15.000 de oameni au participat la marşul din Capitală, care s-a desfăşurat pe traseul Universitate, Unirii, Timpuri Noi, Mihai Bravu şi Tineretului, de unde au revenit în Piaţa Universităţii.
În timpul manifestărilor din Capitală, protestatarii au blocat, în timpul nopţii, Bulevardul Regina Elisabeta şi alte artere importante, dar şi toată Piaţa Universităţii. De asemenea, ei au protestat la sediul Guvernului, al Parlamentului şi cel al Televiziunii Române.
Protestele au început după ce Guvernul a aprobat, în 27 august, proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, documentul fiind transmis Parlamentului spre dezbatere.
Proiectul a fost analizat de Comisia parlamentară specială, la care au fost audiaţi, până vineri, reprezentanţi ai mai multor instituţii. Membrii comisiei încep săptămâna viitoare dezbaterea proiectului pe articole.
Citește pe alephnews.ro: Neom, cel mai ambiţios proiect al Arabiei Saudite, se confruntă cu probleme. Directorul general a renunțat la funcție după șase ani
Citește pe www.zf.ro: Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citește pe www.zf.ro: Cum a ajuns Adin Ross, un streamer controversat de 24 de ani, să fie menţionat de Trump ca unul dintre motivele victoriei. Adin Ross, prieten cu Andrew Tate, a dus la arestarea acestuia în România. El a vrut să îl viziteze în închsioare, dar i-a fost interzis accesul de autorităţile române
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:09
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 995. Ucraina neagă acuzaţiile privind dezvoltarea de arme nucleare / Biden şi Xi se pregătesc pentru discuţii privind sprijinul Chinei pentru Rusia
-
astăzi, 08:09
Peste 800 de milioane de oameni suferă de diabet, boala care ameninţă mai ales ţările sărace