Absolvenţii de Medicină care nu intră la Rezidenţiat vor putea face gărzi şi ajuta medicii pe secţii

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat duminică, înainte de începerea Rezidenţiatului, că absolvenţii de Medicină, care nu reuşesc să intre la concurs, vor fi incluşi în sistem cu atribuţii limitate, pentru a acoperi deficitul de personal, ei putând ajuta medicii pe secţii şi face gărzi.

Urmărește
504 afișări
Imaginea articolului Absolvenţii de Medicină care nu intră la Rezidenţiat vor putea face gărzi şi ajuta medicii pe secţii

Absolvenţii de Medicină care nu intră la Rezidenţiat vor putea face gărzi şi ajuta medicii pe secţii (Imagine: Mediafax Foto)

"Vrem să acoperim o parte din personal cu absolvenţi, iar pentru ei vom propune atribuţii cu caracter limitat. Atenţia noastră se îndreaptă pentru medicii tineri şi căutăm diverse soluţii pentru a-i aduce mai repede în sistem şi pentru a-i păstra aici. E păcat ca sistemul să nu-i folosească dacă nu intră în rezidenţiat. O măsură ar fi aceea a dreptului limitat de liberă practică sau cea a creşterii veniturilor medicilor tineri", a declarat ministrul Sănătăţii, precizând că modificarea este avută în vedere pentru un pachet legislativ pregătit de Ministerul Sănătăţii.

TITLURILE ZILEI

Cseke Attila a precizat că tinerii medici vor putea să ajute medicii de pe diferite secţii, de la urgenţe şi vor putea face şi gărzi, legislaţia actuală nepermiţându-le acest lucru.

Ei vor mai putea lucra, sub îndrumare, la Unităţile de Primire Urgenţe sau cabinetele medicilor de familie, fără a avea dreptul la parafă sau semnătură.

Ministrul a adăugat că măsura ar fi şi în avantajul absolvenţilor care vor putea astfel să câştige experienţă preofesională.

De asemenea, în noul pachet legislativ Ministerul Sănătăţii propune ca orice rezident, după 3 ani, din anul 4, să poată lucra cu competenţe limitate. Pentru fiecare specialitate comisiile de specialitate vor stabili competenţe limitate.

Demnitarul a afirmat că prin Legea salarizării unitare va exista o creştere a salariilor de bază la medicii rezidenţi, cu 50 - 70 la sută, dar că tinerilor medici trebuie să li se creeze şi o perspectivă profesională pentru că ei se simt neglijaţi.

La rezidenţiatul de duminică sunt scoase la concurs 2.984 de locuri, dintre care 2.740 sunt pentru medicină, 175 pentru medicină dentară şi 69 pentru farmacie. La acestea se adaugă 521 de posturi, dintre care 469 pentru medicină şi 52 pentru farmacie.

Cei mai mulţi medici tineri, respectiv 4.319, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, 701 au optat pentru medicină dentară, iar 111 pentru specialitatea farmacie.

La concursul din 2010 sunt mai puţini absolvenţi care au ales să se înscrie pentru posturile scoase la concurs, chiar dacă la finalizarea studiilor de specialist au un loc de muncă garantat, au precizat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Astfel, pentru cele 469 de posturi scoase la concurs în domeniul medical s-au înscris 384 de candidaţi, iar pentru cele 52 de posturi din domeniul farmaceutic s-au înscris doar doi candidaţi.

Pe de altă parte, a crescut cu aproape 500 numărul locurilor şi posturilor scoase la concurs pentru specialităţile medicale altele decât cele de medicină de familie.

La rezidenţiatul din 2010 nu există modificări faţă de anul trecut în ceea ce priveşte tematica şi bibliografia şi nici în ceea ce priveşte sistemul de test-grilă, acesta conţinând 200 de întrebări.

Concursul începe la ora 10.00, durează patru ore şi se desfăşoară în 15 locaţii din Bucureşti.

Punctajul minim de promovare reprezintă 60 la sută din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu.

Ocuparea locurilor în specialităţi se face în ordinea punctajului de promovare obţinut în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu, alcătuindu-se câte o singură clasificare pentru fiecare domeniu.

Pentru rezidenţiatul pe post, clasificarea se face pe fiecare post.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici