Academia de Informaţii cere analiza lucrărilor de doctorat ale unor foşti ofiţeri SRI şi SPP

Reprezentanţii Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“ au depus sesizări la CNATDCU pentru a fi analizate opt lucrări de doctorat susţinute în cadrul instituţiei de către patru foşti ofiţeri şi şefi din SRI, doi foşti angajaţi din SPP, un om de afaceri şi fost vicepreşedinte ANAF.

Urmărește
824 afișări
Imaginea articolului Academia de Informaţii cere analiza lucrărilor de doctorat ale unor foşti ofiţeri SRI şi SPP

Academia de Informaţii cere analiza lucrărilor de doctorat ale unor foşti ofiţeri SRI şi SPP

Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” cere Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) să analizeze opt lucrări de doctorat pe care foşti ofiţeri SRI şi foşti angajaţi ai SPP le-au susţinut în cadrul instituţiei.

„Sesizarea respectă cerinţele OM 3482/24.03.2016 şi este transmisă către CNATDCU în vederea demarării procesului de soluţionare a acesteia”, se arată în fiecare dintre cele opt sesizări transmise la începutul lunii octombrie de către Academia Naţională de Informaţii.

Sesizările sunt transmise, potrivit site-ului CNATDCU, pentru următorii:

- Cozma Sorin-Gabriel - fost şef al Direcţiei Generale Prevenire si Combatere Terorism din SRI (lucrare: Determinări ale integrării europene asupra dimensiunii economice a securităţii naţionale)

- Oiţă Romeo - SPP (lucrare: Studiu privind securitatea privată şi infrastructurile critice)

- Lungu Severin Florian - fost şef SRI Brăila (lucrare: Dinamica riscurilor şi ameninţărilor la frontiera de est a NATO ŞI UE în contextul accelerării procesului globalizării)

- Gabriel Naghi - fost şef SPP (lucrare: Politica de securitate şi apărare comună în contextul afirmării Uniunii Europepen ca actor global)

- Aurelian Ţolescu - ofiţer SRI (lucrare: Managementul operaţiunilor de intelligence şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti)

- Goian Ionel - ofiţer SRI (lucrare: Managementul evenimentelor de importanţă strategică, implicarea comunităţii de informaţii în gestionarea situaţiilor de securitate)

- Ioan Şandru - om de afaceri (lucrare: Securitatea energetică - componentă principală a securităţii naţionale)

- Gogancea-Vătăşoiu Mihai - fost vicepreşedinte ANAF (lucrare: Sursele şi resursele securităţii moderne).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici