ACTUALIZARE: Din verificărilie efectuate de poliţişti, s-a stabilit că un tânăr de 31 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă şi lovind două autoturisme staţionate.
„În urma accidentului, trei persoane, cu vârste de 14, 20 şi 33 de ani, au fost rănite şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Totodată, şi conducătorul auto a suferit leziuni, însă nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest din cauza stării în care se afla. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice la spital pentru determinarea alcoolemiei din sânge. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul rutier”, potrivit IPJ Vâlcea.
ŞTIREA INIŢIALĂ: „Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, în această dimineaţă, pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor ,de descarcerare şi prim ajutor la un accident rutier produs în municipiul Râmnicu Vâlcea”, anunţă ISU Vâlcea.
La faţa locului au ajuns o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În sprijin au fost alocate trei ambulanţe SAJ.
„Echipajele operative sosite la locul evenimentului rutier au constatat că în accident sunt implicate 3 autoturisme (2 staţionate) şi 4 persoane, dintre care una încarcerată. S-a procedat cu celeritate la extragerea persoanei, care a fost predată echipajelor medicale prezente la faţa locului. Toate cele 4 persoane (3 adulţi şi un minor) au fost transportate la UPU Vâlcea”, afirmă maior Albinaru Sorin, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea