Potrivit purtătorului de cuvânt al combinatului Azomureş, Ovidiu Maior, cei doi muncitori sunt angajaţi cu experienţă, conducerea unităţii deschizând o anchetă în legătură cu acest incident.
„Incidentul s-a produs la secţia Amoniac III din Azomureş, iar în urma lui, doi colegi au suferit arsuri. Au fost preluaţi de ambulanţe SMURD şi transportaţi la Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic Judeţean. Din câte am înţeles de la colegii noştri care i-au vizitat, ambii sunt stabili în prezent, dar unul dintre ei e în stare mai gravă. Nu le e pusă viaţa în pericol. Noi investigăm cauzele producerii incidentului”, a declarat Maior.
El nu a putut preciza cauza producerii incidentului.
Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean Târgu Mureş au precizat, într-un comunicat de presă, că pacienţii internaţi la Clinica de Chirurgie Plastică au 55, respectiv 52 de ani şi au arsuri de gradele I-III.