Accidentul nu s-a produs în timpul serviciului.
Bărbatul a supravieţuit, dar a rămas blocat într-un spaţiu foarte îngust şi a fost scos la suprafaţă de pompieri.
„Ei sunt eroii zilei! Au reuşit să extragă, în viaţă printr-un spaţiu extrem de îngust, o victimă prăbuşită de la aproximativ 10 metri înălţime, într-un siloz al exploatării miniere Vulcan. Este vorba despre plutonierul major Silviu Munteanu şi sergentul major Alexandru Amza. Felicitări celor doi colegi care, împreună cu echipajele aflate la locul evenimentului, au reuşit să salveze astăzi o viaţă”, au anunţat reprezentanţii ISU Hunedoara.
Poliţiştii vor stabili ce căuta bărbatul în silozul de la Vulcan.