Şoferul autoutilitarei nu s-a asigurat când a trecut peste linia de cale ferată şi a fost lovit de trenul care circula pe ruta Câmpulung – Piteşti. Accidentul a avut loc la trecerea de cale ferată, semnalizată cu crucea Sfântului Andrei, în zona Pescăreasa.Victima este grav rănită, are multiple plăgi si traumatisme.
„Bărbatul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Argeş şi dus la Spitalul Municipal din Câmpulung, pentru investigaţii. Şoferul a avut noroc că nu purta centura de siguranţă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Luminiţa Paul, director Serviciului Judeţean de Ambulanţă Argeş.
Pe numele şoferului autoutilitarei a fost întocmit dosar penal.
„Şoferul unei autoutilitare nu s-a asigurat la trecerea de cale ferată şi a fost lovit de trenul care circula regulamentar. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Mădălina Sima, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş.