Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza comunei Vânători din judeţul Galaţi, pe DN26.
Maşina în care se aflau patru tineri a ieşit de pe carosabil şi s-a izbit violent de trunchiul unui copac.
Din primele cercetări a reieşit că şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, şi maşina a derapat, ieşind în afara acestuia.
Pasagerul din dreapta şoferului, un adolescent de 15 ani, a murit în urma impactului.
Şoferul în vârstă de 20 de ani şi două tinere de 15 şi 17 ani, aflate pe bancheta spate, au ajuns la spital în stare gravă.
”Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN26, în apropierea localităţii Vânători, când un tânăr, de 20 de ani, aflat la volanul unei maşini, se pare că nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed, a derapat, a ieşit în afara şoselei cu autoturismul şi a lovit buturuga unui copac de pe marginea drumului. În urma impactului, pasagerul din dreapta, un adolesecent de 15 ani, a decedat. Totodată, şoferul a fost rănit, dar şi două tinere, de 15 şi 17 ani, aflate pe bancheta din spate a maşinii”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Crina Dragu.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Galaţi: Doi tineri au murit şi altul este în comă după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un pod
Doi tineri au murit şi altul este în comă după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un pod, în comuna gălăţeană Ciureştii Noi. Poliţiştii nu ştiu cine conducea maşina, dar niciunul dintre tinerii implicaţi nu avea permis de conducere, transmite corespondentul Mediafax.
Accidentul s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la limita dintre judeţele Galaţi şi Vaslui, pe raza comunei gălăţene Ciureştii Noi.
Conform primelor rezultate ale anchetei, o maşină în care se aflau trei persoane s-a izbit de un pod, iar în urma impactului doi tineri de 17 şi 19 ani au murit, iar altul de 20 de ani a fost grav rănit. Acesta a ajuns în la spitalul din Bârlad şi se află în comă.
Anchetatorii nu ştiu cine a condus maşina complet distrusă în urma accidentului, însă niciunul dintre cei aflaţi în maşină nu avea permis de conducere.
”Cercetările nu s-au încheiat, victimele erau scoase, nu mai erau pe scaune, poliţiştii i-au găsit lângă maşină, probabil au zburat prin plafonul de plastic al maşinii decapotabile. Tinerii aveau 17, 19 şi 20 de ani, nici unul dintre ei nu deţine permis de conducere. Poliţia face cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul, cine a condus maşina”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Crina Dragu.
În acest caz continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.