Accident în judeţul Braşov. Şapte autoturisme au fost implicate

  • Un accident în care au fost implicate şapte autoturisme s-a produs duminică pe DN11, între localităţile Hărman şi Lunca Câlnicului, anunţă ISU Braşov.
  • Una dintre victime este încarcerată, dar este conştientă.
Urmărește
3243 afișări
Imaginea articolului Accident în judeţul Braşov. Şapte autoturisme au fost implicate

Accident în judeţul Braşov. Cinci autoturisme au fost implicate

Un accident în care au fost implicate şapte autoturisme s-a produs duminică pe DN11, între localităţile Hărman şi Lunca Câlnicului, anunţă ISU Braşov.

„Pe DN 11 Braşov-Târgu Secuiesc, la kilometrul 13, în apropierea localităţii Prejmer, judeţul Braşov, a avut loc o coliziune în care au fost implicate şapte autoturisme, soldată cu rănirea a două persoane, ce sunt conştiente şi evaluate medical”, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, o autospecială de descarcerare şi o autospecială cu apa şi spumă.

Iniţial, ISU Braşov anunţase că în accident au fost implicate cinci autoturisme.

Poliţiştii transmit că traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, fiind deviat pe DN 10 Prejmer-Lunca Câlnicului. Se estimează reluarea normală a circulaţiei după ora 20:00.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici