Potrivit IPJ Arad, accidentul s-a produs miercuri pe DN 79, pe direcţia Oradea – Arad.
Un cetăţean sârb de 67 de ani a condus un TIR cu semiremorcă, fără să păstreze o distanţă de siguranţă în mers, astfel că a produs o coliziune în lanţ, în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism care se deplasau în coloană, cu viteză redusă.
În urma impactului a fost rănită o femeie de 48, pasageră în maşină.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.