ACCIDENT în Prahova: Patru persoane, printre care o fetiţă de 2 ani, la spital

Patru persoane, printre care şi o fetiţă de 2 ani, au ajuns, sâmbătă, la spital, după ce cele două maşini în care se aflau s-au ciocnit pe DN1, în localitatea prahoveană Bărcăneşti. Din cauza accidentului, traficul rutier se desfăşoară cu restricţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
104 afișări
Imaginea articolului ACCIDENT în Prahova: Patru persoane, printre care o fetiţă de 2 ani, la spital

ACCIDENT în Prahova: Patru persoane, printre care o fetiţă de 2 ani, la spital

Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul s-a produs în localitatea Bărcăneşti, pe DN 1, unde două autoturisme s-au ciocnit.

Din primele cercetări a reieşit că un şofer care conducea spre Bucureşti a pătruns pe contrasens şi a lovit o altă maşină.

Şeful Poliţiei Rutiere Prahova, Victor Gîlceavă, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că o femeie aflată la volanul unei maşini care mergea spre Capitală a intrat pe contrasens, motivele nefiind deocamdată cunoscute, şi a lovit un autoturism care venea din sens opus.

O persoană din maşina care a intrat pe contrasens şi alte trei din celălalt autoturism au fost rănite în urma impactului.

Printre victime se numără şi o fetiţă de 2 ani.

”Sunt patru victime, conştiente. Au suferit traumatisme diverse, fetiţa de doi ani are şi ea un traumatism. Celelalte victime au 30, 54, respectiv 52 de ani. Toate au fost transportate la spital ”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţă.

Din cauza accidentului, traficul rutier se desfăşoară cu restricţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici