- Home
- Social
- DROBETA TURNU SEVERIN, (05.07.2013, 00:28)
- Andreea Unturica , Oana Mitu
ACCIDENT provocat de un poliţist: Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav
Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav, în urma unui accident petrecut joi noapte, în jurul orei 22.30, în comuna mehedinţeană Gruia, după ce maşina condusă de şeful Postului de Poliţie din localitate a intrat pe contrasens şi a lovit un grup de copii, aflat pe trotuar, aproape de bordură.
![Imaginea articolului ACCIDENT provocat de un poliţist: Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/11090128/1/accident-auto-shutter.jpg?width=560)
Un copil a murit şi trei au fost răniţi grav după ce au fost loviţi de maşina condusă de un poliţist (Imagine: Shutterstock)
Potrivit martorilor, un grup de mai mulţi copii se afla pe trotuar, aproape de bordură, când o maşină condusă de Petre Nedelcu, şef al Postului de Poliţie din comuna mehedinţeană Gruia de peste un an, a intrat pe contrasens şi i-a izbit pe copii, patru dintre aceştia, cu vârste cuprinse între opt şi 13 ani, fiind loviţi în plin.
În urma impactului foarte puternic, un copil în vârstă de 11 ani a murit, iar trei au fost grav răniţi, la ora transmiterii acestei ştiri fiind transportaţi la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.
La faţa locului, au ajuns mai multe echipaje de Poliţie, atât de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi, cât şi de la Poliţia Vânju Mare, dar şi de la Departamentul pentru Intervenţie Rapidă, care încearcă să menţină liniştea şi ordinea publică în zonă în condiţiile în care zeci de localnici s-au strâns la locul accidentului, revoltaţi de situaţia creată.
Primele date indică faptul că şeful de post se afla în timpul liber, martorii susţinând că în momentul producerii accidentului acesta s-ar fi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Accidentul s-a petrecut pe drumul naţional 56 C, între localităţile mehedinţene Gogoşu şi Salcia.
La ora transmiterii acestei ştiri, zeci de localnici asistă la ancheta derulată de către poliţişti, şeful de post din comuna Gruia fiind ridicat şi dus la Postul de Poliţie, unde urmează să fie testat cu aparatul etilotest pentru stabilirea alcoolemiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=11090128&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe