Acoperişuri smulse, şase autoturisme avariate şi un copac doborât, după o vijelie la Târgovişte

O vijelie a smuls, joi seară, o parte din acoperişurile a două blocuri din Târgovişte, avariind şase autovehicule, a doborât un copac pe carosabilul DN 72 A şi a dislocat parţial acoperul unei case din Teis, transmite corespondentul MEDIAFAX

Urmărește
269 afișări
Imaginea articolului Acoperişuri smulse, şase autoturisme avariate şi un copac doborât, după o vijelie la Târgovişte

Acoperişuri smulse, şase autoturisme avariate şi un copac doborât, după o vijelie la Târgovişte (Imagine: Arhiva MediafaxFoto)

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, în Târgovişte şi localităţile învecinate, joi seară a avut loc o furtună puternică, urmată de ploaie, în urma fenomenelor meteorologice periculoase nefiind înregistrate victime.

"Două acoperişuri au fost smulse la blocuri cu patru etaje, în cartierul microraionul IV, pe strada Radu Popescu, în zona Piaţa Aurora şi în cartierul microraion VI, pe strada Bucovinei, acestea căzând peste mai multe maşini cărora le-au provocat distrugeri. La Teis, lângă Târgovişte, o parte din acoperişul unei case a fost aruncat pe carosabil, iar pe DN 72 A Târgovişte - Câmpulung Muscel, în zona Hanul Logofătului, localitatea Dragomireşti, un copac a căzut pe carosabil. A fost tăiat şi drumul a fost eliberat imediat, după aproximativ 10 - 15 minute. Nu au fost victime, iar la intervenţiile din oraşul Târgovişte pompierii militari au fost ajutaţi de către oamenii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Târgovişte", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, maiorul Eduard Telea.

Primele date ale poliţiştilor arată că sunt şase autovehicule avariate, trei autoturisme în cartierul microraion IV, cu geamuri sparte şi tablă îndoită, şi trei în cartierul microraion VI, o dubita şi două autoturisme, cu tablă îndoită şi geamuri ciobite.

La ora transmiterii acestei ştiri, furtuna şi ploaia torenţială au încetat, iar intervenţiile celor de la ISU Dambocita şi SVSU Târgovişte continuă.

Niciunul dintre cei şase proprietari de autovehicule avariate nu au asigurare CASCO.

Pe de altă parte, proprietarii maşinilor avariate susţin că acoperişurile nu sunt construite corespunzător şi de aceea sunt smulse de vânt atât de uşor.

"Sunt lucrări de mântuială şi de aceea la prima pală de vânt zboară ca frunzele, dacă vine o furtună atunci e grav de tot, poate lua şi blocul. Cine ne plăteşte nouă acum pagubele?", a declarat unul dintre cei şase proprietari de maşini avariate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici