Actorul Ion Dichiseanu a fost internat în spital, în stare destul de gravă

  • Actorul Ion Dichiseanu a fost internat sâmbătă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
  • În momentul internării, acesta avea saturaţia de oxigen foarte mică.
Urmărește
2293 afișări
Imaginea articolului Actorul Ion Dichiseanu a fost internat în spital, în stare destul de gravă

Actorul Ion Dichiseanu a fost internat în spital, în stare destul de gravă

Actorul Ion Dichiseanu, în vârstă de 87 de ani, este internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, declară surse din unitatea medicală.

Problemele medicale ale actorului nu sunt cunocute la această oră, însă aceleaşi surse spun că avea saturaţia de oxigen foarte mică. Actorul ar avea şi afecţiuni cardiace.

Ion Dichiseanu s-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru din Bucureşti în 1959. Este cunoscut datorită activităţii sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum şi pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune şi teatru radiofonic.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici