Acuzaţie ISW: acţiunile Moscovei împotriva nou-născuţilor din Lugansk sunt genocid

Autorităţile din regiunea ocupată Lugansk, din estul Ucrainei, ameninţă mamele din spitale cu luarea nou-născuţilor, dacă niciunul dintre părinţi nu poate demonstra că are cetăţenie rusă.

Urmărește
605 afișări
Imaginea articolului Acuzaţie ISW: acţiunile Moscovei împotriva nou-născuţilor din Lugansk sunt genocid

Acuzaţie ISW: acţiunile Moscovei împotriva nou-născuţilor din Lugansk sunt genocid

Informaţia a fost oferită de ISW, Institutul pentru Studiul Războiului, comentând că aceste acţiuni încalcă articolul 2 din Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea infracţiunii de genocid.

Şeful Administraţiei Militare Lugansk, Artem Lisogor, a anunţat că, de lunea viitoare, mamele care nasc în spitale din regiune vor trebui să facă dovada cetăţeniei ruse a cel puţin unuia dintre părinţii nou-născutului, pentru ca nou-născutul să poată fi externat din spital, spune el, potrivitul centrului de studii american, citat de Ukrainska Pravda.

Potrivit analiştilor ISW, astfel de acţiuni încalcă în special articolul 2d al Convenţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici