O femeie din Statele Unite a intentat un proces civil în Florida împotriva fraţilor Andrew şi Tristan Tate, acuzându-i de conspiraţie pentru a o determina să se prostitueze, dar şi de defăimare după ce a colaborat cu autorităţile din România. Aceasta este prima acţiune în instanţă depusă împotriva celor doi fraţi în SUA, scrie Reuters.
În plângerea depusă luni, femeia, identificată drept Jane Doe (n.r. „identitate necunoscută”), susţine că fraţii Tate au încercat să o hărţuiască şi să o intimideze printr-un proces de defăimare iniţiat împotriva ei în 2023. Femeia, în vârstă de 23 de ani, şi familia sa au primit anonimat din partea instanţei din cauza temerilor legate de siguranţa lor.
Fraţii Tate sunt implicaţi în mai multe procese civile şi penale în România şi Marea Britanie, cu acuzaţii care includ formarea unui grup criminal organizat, trafic de persoane şi spălare de bani. Ei au negat acuzaţiile.