- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video ADMITERE LICEU 2015. Repartizarea computerizată a elevilor în învăţământul liceal pe EDU.RO
ADMITERE LICEU 2015. Astăzi s-a afişat repartizarea elevilor în învăţământul liceal pe portalul Ministerului Educaţiei, EDU.RO.
Absolvenţii clasei a VIII-a care au completat opţiunile pentru liceu au aflat astăzi în ce unitate de învăţământ au fost repartizaţi. Admiterea în liceu a fost făcută în ordinea mediilor de admitere şi a opţiunilor exprimate de elevi.
AICI GĂSIŢI REPARTIŢIA ELEVILOR ÎN LICEE
Aproape 125.000 de elevi, respectiv 98,5% din cei 128.685 care au completat fişele de înscriere, au fost repartizaţi în liceu în prima etapă, iar 1.880 au rămas de repartizat în etapa a doua, specializările cu cele mai mari medii de admitere fiind Matematică-Informatică bilingv şi Ştiinţele Naturii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS) a finalizat, marţi, prima etapă de admitere în unităţile de învăţământ liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a. Dintre cei 128.685 de elevi care au completat fişele de înscriere, în prima etapă au fost repartizaţi computerizat 124.805 (98,5%). Alţi 1.880 de elevi urmează să fie repartizaţi în cea de-a doua etapă, din 23 iulie.
Medii de 10 la admitere au avut 180 de elevi, medii între 9 şi 10 - 28.979, medii între 8 şi 9 - 28.149, medii între 7 şi 8 - 25.119, medii între 6 şi 7 - 21.703, medii între 5 şi 6 - 13.857, iar medii mai mici de 5 - 8.698, arată MECS, într-un comunicat de presă.
Specializările cu cele mai mari medii de admitere din ţară sunt Matematică-Informatică (bilingv limba engleză) şi Ştiinţele Naturii.
În topul primelor specializări pe licee, Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, specializarea Matematică - Informatică (bilingv limba engleză) ocupă prima poziţie, cu prima medie 10 şi ultima medie - 9,90, urmat de Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti" din Craiova, specializarea Ştiinţele Naturii - prima medie 10, ultima medie - 9,88 şi Colegiul Naţional "Sfântul Sava" din Bucureşti, specializarea Matematică - Informatică (bilingv limba engleză) - cu prima medie 10 şi ultima medie 9,87.
Următoarele trei locuri sunt ocupate de Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa, specializarea Matematică - Informatică (bilingv limba engleză), cu prima medie 10 şi ultima medie 9,87, Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti, specializarea Matematică – Informatică - prima medie 10, ultima medie 9,80 şi Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi, specializarea Matematică - Informatică (bilingv limba engleză) - prima medie - 9,97, ultima medie - 9,80.
Dintre cei 8.698 de candidaţi cu medii de admitere sub 5, care au completat fişele de înscriere, au fost repartizaţi 8.174, urmând ca restul de 524 să fie repartizaţi în etapa a doua.
Elevii au completat 1.886.895 de opţiuni de înscriere, ceea ce reprezintă, în medie, 14 opţiuni pentru fiecare elev în parte, .
În etapele premergătoare repartizării computerizate, 18.740 de elevi au fost admişi în învăţământul profesional, 11.674 de elevi au fost admişi la specializări din învăţământul liceal, filiera vocaţională, din care 360 în învăţământul militar, 1.815 elevi au intrat pe locurile rezervate candidaţilor romi, iar alţi 594 de elevi au fost admişi în învăţământul special.
Elevii nerepartizaţi în prima etapă trebuie să completeze fişele cu opţiuni în perioada 15-20 iulie, pentru a putea fi distribuiţi în 23 iulie.
"Se recomandă acestor elevi să completeze un număr mare de opţiuni, care să le asigure repartizarea în a doua etapă. Menţionăm că numărul de locuri libere este suficient pentru admiterea tuturor candidaţilor nerepartizaţi în prima etapă", a precizat Ministerul Educaţiei.
Rezultatele primei etape de admitere computerizată în licee au fost publicate marţi pe site-ul admitere.edu.ro.
Media de admitere a elevilor este media ponderată între media de la Evaluarea Naţională, caree are pondere de 75% şi media celor patru ani de gimnaziu, cu pondere de 25%. Elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională sau a căror medie de admitere este sub 5 participă şi ei la repartizarea computerizată.
Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, învăţământul obligatoriu este de 11 ani şi presupune parcurgerea următoarelor cicluri: primar (clasa pregătitoare şi clasele I -IV), gimnazial (clasele V- VIII) şi liceal sau profesional (clasele IX - X).
Admiterea în liceu, prin repartizare computerizată, în trei etape
Admiterea în liceu se face prin repartizare computerizată. Media de admitere în liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională 2015 (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută). Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă.
Repartizarea computerizată în liceu va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere, din 3 până în 7 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, iar în 14 iulie va avea loc repartizarea computerizată.
A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 15-30 iulie, repartizarea computerizată fiind programată în 23 iulie.
În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 3-4 septembrie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO