Adrian Duicu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, arestat pentru fapte de corupţie, a fost suspendat din funcţie, vineri, după ce Prefectura Mehedinţi a primit o adresă de la instanţa supremă, potrivit căreia lui Duicu i s-a respins recursul la decizia CAB de arestare preventivă a acestuia.

Urmărește
118 afișări
Imaginea articolului Adrian Duicu a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi

Adrian Duicu (Imagine: Remus Badea/ Mediafax Foto)

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a declarat că vineri, în jurul prânzului, a emis ordinul de suspendare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi a lui Adrian Duicu.

Tot în cursul zilei de vineri, Prefectura Mehedinţi a transmis ordinul de suspendare a lui Duicu Consiliului Judeţean Mehedinţi, care urmează să ia act.

Adrian Duicu a fost suspendat până la definitivarea cauzei aflate pe rolul instanţei.

În cazul în care Adrian Duicu nu îşi va da demisia din funcţie până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile în cazul procesului, pe fond, mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean va înceta de drept dacă sentinţa va fi cu condamnare.

În 10 aprilie, Înalta curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât, definitiv, ca Adrian Duicu, şeful IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, şi omul de afaceri Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova, acuzaţi de fapte de corupţie, să rămână în arest.

Cei trei au fost arestaţi preventiv în 4 aprilie, printr-o decizie luată de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor DNA.

Procurorii DNA au început urmărirea penală în cazul lui Adrian Duicu pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

Constantin Stefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi la data faptelor, este acuzat de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, iar omul de afaceri Constantin Popescu, de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

După începerea urmăririi penale şi reţinerea lui Ponea, ministrul Afacerilor Interne a dispus retragerea lui de la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi şi punerea lui la dispoziţie.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal secretarul Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, Ştefan Mednyasky, şefa Casei de Asigurări de Sănătate a judeţului, Elisabeta Rolea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Doina Borugă, şi alte şase persoane, având calitatea de suspect.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici