Cinci adolescente de la un centru de plasament, la spital după ce au consumat etnobotanice. Cazul, în atenţia poliţiştilor

Cinci fete cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, dintr-un centru de plasament din Iaşi, au ajuns, în timpul nopţii de luni spre marţi, la Spitalul de Copii „Sf. Maria”, intoxicate cu substanţe halucinogene, în acest caz fiind declanşate anchete, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
479 afișări
Imaginea articolului Cinci adolescente de la un centru de plasament, la spital după ce au consumat etnobotanice. Cazul, în atenţia poliţiştilor

Cinci adolescente de la un centru de plasament, la spital după ce ar fi consumat etnobotanice

Conform reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, cele cinci fete internate într-un centru de reabilitare din subodinea instituţei, au fost transportate la Spitalul „Sfânta Maria” din Iaşi după ce au fumat o ţigară care conţinea, din primele informaţii, substanţe etnobotanice.

„Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi a fost solicitat de către personalul specializat din centru că cinci fete din cadrul Modulului de Reabilitare Comportamentală prezintă o simptomatologie aferentă consumului de etnobotanice: le durea capul, aveau ameţeli. De asemenea, a fost anunţată şi Poliţia. Fetele au fost duse la spital şi în prezent medicii spun că se află în afara oricărui pericol, vor fi probabil externate în cursul zilei de mâine (miercuri – n.r.). Modulul de Reabilitare Comportamentală este specializat pentru fetele cu tulburări de comportament sau cu comportament deviant şi acestea provin în general din familii cu probleme sociale şi comportamentale. În principiu, lor li se dă o supraveghere specializată în centru, de către judecător. Adică au comis iniţial nişte fapte penale, dar ele în momentul de faţă nu răspund penal sau au grave tulburări de comportament”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, Tiberiu Bantaş.

Potrivit acestuia, din cele cinci fete care au fost internate, două merg la şcoală, iar una dintre ele are antecedente de consum de etnobotanice şi, cel mai probabil, în timpul deplasării spre sau dinspre şcoală, una dintre ele a procurat o ţigară şi ulterior le-a dat şi celorlalte.

Inspectoratul de Poliţie Iaşi a demarat o anchetă în acest caz, poliţiştii încercând să afle de unde aveau minorele substanţele interzise. De asemenea, şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi a dispus o anchetă internă.

„Face şi Poliţia o anchetă, facem şi noi ancheta noastră şi se vor aplica prevederile regulamentului de ordine interioară – sistarea de la învoiri, supraveghere specializată mai îndeaproape, consiliere. Avem legătură şi cu Agenţia Antidrog şi cu organizaţii nonguvernamentale care fac consiliere pe consumul de etnobotanice şi droguri şi probabil vor intra în program de consiliere de acest tip”, a mai spus Tiberiu Bantaş.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici