- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.11.2014, 22:30)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ALEGERI PREZIDENŢIALE, turul II - BEC: Prezenţa la vot la nivel naţional la ora 21:00 - 62,04%. În primul tur prezenţa a fost de 52,31%. HARTA votului pe judeţe
Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 21.00, este de 62,04%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 52,31% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009-56,99%.
Urmărește
66806 afișări
ALEGERI PREZIDENŢIALE, turul II - BEC: Prezenţa la vot la nivel naţional la ora 21:00 - 62,01%
UPDATE 22:30 - Prezenţa la vot, la 21.00, date oficiale: 62,04%, naţional; la primul tur - 52,31%, în 2009 - 56,99%
Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 21.00, este de 62,04%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 52,31% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009-56,99%.
TITLURILE ZILEI
-
-
ieri, 22:22
• Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
ieri, 20:07
-
ieri, 18:38
• Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
-
ieri, 16:33
-
ieri, 21:14
• Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin
-
ieri, 15:04
-
ieri, 20:26
-
ieri, 13:52
-
ieri, 13:00
-
ieri, 11:17
-
ieri, 10:16
• Activitatea RAR, în continuare blocată. Nu se pot face ITP-uri în nicio staţie din ţară
-
ieri, 14:12
• Paradă de 1 Decembrie în Capitală cu 2.500 de militari, 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave
-
ieri, 06:00
• Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
-
ieri, 09:10
-
ieri, 12:27
Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ, prezenţa la vot până la ora 21.00 a fost de 61,41% în mediul urban şi de 62,88% în mediul rural.
La primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, s-au prezentat la urne, până la ora 21.00, 52,31% dintre alegători.
La turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 21.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 56,99% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale - 54,72% în mediul urban şi 60,11% în mediul rural.
UPDATE 21:30 - Prezenţă la vot, ora 21.00, date preliminare: 62,01% la nivel naţional
Potrivit datelor menţionate, 11.266.254 de alegători s-au prezentat la urne până la ora 21.00.
Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 79%), Olt (peste 67%), Alba, Cluj, Giurgiu, Prahova, Sibiu(peste 66%), Dâmboviţa, Teleorman (peste 65%).
Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita - 47.82% şi Covasna - 49.87%.
La turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 21.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 56,99% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.
UPDATE 20:30 - Prezenţa la vot, la 19.00, date oficiale: 58,66%, naţional; la primul tur - 48,89%, în 2009 - 53,51%
Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 19.00, este de 58,66%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur de scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 48,89% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009-53,51%.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ, prezenţa la vot până la ora 19.00 a fost de 57,50% în mediul urban şi de 60,23% în mediul rural.
La primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, s-au prezentat la urne, până la ora 19.00, 48,89% dintre alegători.
La turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 19.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 53,51% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale - 50,59% în mediul urban şi 57,51% în mediul rural.
UPDATE 19:15 - Prezenţă la vot, ora 19.00, date preliminare: 58.65%% la nivel naţional
Potrivit datelor menţionate, 10.721.305 de alegători s-au prezentat la urne până la ora 19.00.
Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 73%), Olt, Cluj (peste 64%), Sibiu (peste 63%), Dâmboviţa, Prahova, Teleorman, Vâlcea (peste 62%).
Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita - 44,21% şi Covasna - 46,43%.
La turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 19.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 53,51% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.
UPDATE 17:30 - Prezenţa la vot, la 16.00, date oficiale: 44,50%, naţional; la primul tur -35,10%, în 2009 - 40,10%
Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 16.00, este de 44,50%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur al scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 35,10% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009-40,10%.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ, prezenţa la vot până la ora 163.00 a fost de 43,75% în mediul urban şi de 45,52% în mediul rural.
Prezenţa la urne este calculată pe baza datelor primite de la cele18.553 secţii de votare organizate pe teritoriul României.
BEC a comunicat că numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 8.135.471, dintre care 7.240.981 care au votat la secţia de votare în a cărei rază teritorială domiciliază, pe listele electorale permanente, 813.148 alegători au votat în altă localitate decât cea de domiciliu, iar 81.342 cu urna mobilă.
Procente mai mari s-au înregistrat în judeţele Ilfov (53,52% din totalul alegătorilor înscrişi în liste), Olt (49,72%), Vâlcea (48,69%), Teleorman (47,90%), Argeş (47,82%).
Participare mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita (30,74% din totalul alegătorilor înscrişi în liste), Covasna (32,27%), Satu Mare (36,64%), Mureş (38,35%) şi Caraş-Severin (39,57%).
La primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, s-au prezentat la urne, până la ora 16.00, 35,10% dintre alegători - 34,34% în mediul urban, 36,14% în mediul rural.
La turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 16.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 40,10% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale - 37,51% în mediul urban şi 43,66% în mediul rural.
Citeşte şi:
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 - ACL cere Guvernului emiterea unei ordonanţe de urgenţă pentru prelungirea programului de votare
UPDATE 16:30 - Prezenţă la vot, ora 16.00, date preliminare: 44.5% la nivel naţional
Peste opt milioane de alegători, reprezentând 44.5% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 16.00, potrivit datelor preliminare actualizate privind prezenţa la vot centralizate la BEC, în primul tur prezenţa fiind de 35,10%.
Potrivit datelor menţionate, 8.134.721de alegători s-au prezentat la urne până la ora 16.00.
Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 53%), Olt (peste 49%), Vâlcea (peste 48%), Teleorman, Prahova, Mehedinţi, Dolj, Dâmboviţa, Constanţa, Argeş (peste 47%).
Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita - 30,74% şi Covasna - 32,27%.
La turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 16.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 40,10% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.
Citeşte şi:
ALEGERI PREZIDENŢIALE, turul II - Klaus Iohannis a votat pentru o ”Românie a respectului, a prosperităţii, o Românie puternică” - FOTO
Citeşte şi:
ALEGERI PREZIDENŢIALE, turul II. Ponta: Am votat ca mamele, bunicii şi copiii noştri să trăiască într-o ţară mai bună
Citeşte şi:
ALEGERI PREZIDENŢIALE, turul II. Preşedintele Traian Băsescu: Am votat împotriva instaurării unui regim discreţionar - FOTO
UPDATE 14:30 - Prezenţa la vot, la 13.00, date oficiale: 27,22%, naţional. La primul tur - 20,78%, în 2009 - 24,01%
Prezenţa la vot la nivel naţional, până la ora 13.00, este de 27,22%, conform datelor oficiale anunţate de BEC, procentul fiind mai mare faţă de primul tur al scrutin, când s-au prezentat la urne până la aceeaşi oră 20,78% dintre alegători, dar şi faţă de turul II al prezidenţialelor din 2009-24,01%.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleţ, prezenţa la vot până la ora 13.00 a fost de 27,58% în mediul urban şi de 26,72% în mediul rural.
O prezenţă ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele: Ilfov - 32,17 %, Olt - 31,67%, Teleorman - 31,1%, Constanţa - 30,99%, Dâmboviţa - 30,83%.
O prezenţă scăzută la urne a fost în judeţele: Harghita - 18,43%, Covasna - 19,01%, Satu Mare - 21,49%, Mureş - 22,91%, Maramureş - 22,94%.
La primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, s-au prezentat la urne, până la ora 13.00, 20,78% dintre alegători - 21,14% în mediul urban, 20,28% în mediul rural.
La turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 13.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 24,01% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale - 23,32% în mediul urban şi 24,94% în mediul rural.
Citeşte şi:
INCIDENTE la secţiile de votare din străinătate: Gaze lacrimogene la Torino şi Paris, unde se află sute de oameni - LIVE TEXT, FOTO, VIDEO
UPDATE 13:50 - Prezenţă la vot, ora 13.00, date preliminare actualizate: 27,21% la nivel naţional
Aproape cinci milioane de alegători, reprezentând 27,21% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 13.00, potrivit datelor preliminare actualizate privind prezenţa la vot centralizate la BEC, în primul tur prezenţa fiind de 20,78%.
UPDATE 13:00 - Prezenţă la vot, date preliminare ora 13.00: 25,05% la nivel naţional
Peste 4,5 milioane de alegători, reprezentând 25,05% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 13.00, potrivit datelor preliminare privind prezenţa la vot centralizate la BEC, prezenţă peste cea din primul tur, care a fost de 20,78%.
Potrivit datelor menţionate, 4.579.896 de alegători s-au prezentat la urne până la ora 13.00.
Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Ilfov (peste 30%), Teleorman, Olt, Constanţa, Dolj, Dâmboviţa (peste 29%).
Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita - 17,59% şi Covasna - 18,51%.
La turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 13.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 24,01% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.
Citeşte şi:
EXIT POLL ALEGERI PREZIDENŢIALE: Klaus Iohannis şi Victor Ponta, la diferenţe foarte mici în cele 5 sondaje. Ambii sunt lideri în câte 2 sondaje şi la egalitate în ultimul
UPDATE 10:30 - Prezenţă la vot, date preliminare ora 10.00: 8,52% la nivel naţional
Peste 1.500.000 de alegători, reprezentând 8,52% din totalul celor înscrişi în listele electorale, s-au prezentat la urne, la nivel naţional, până la ora 10.00, potrivit datelor preliminare privind prezenţa la vot centralizate la BEC, prezenţă peste cea din primul tur, care a fost de 6,55%.
Potrivit datelor menţionate, 1.557.859 de alegători s-au prezentat la urne până la ora 10.00.
Cea mai mare prezenţă este înregistrată în judeţele Olt şi Teleorman, peste 11%, alte judeţe fruntaşe fiind Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, peste 10%.
Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat în judeţele Harghita - 4,69% şi Covasna - 5,28%.
La turul II al alegerilor prezidenţiale din 2009, până la ora 10.00 îşi exprimaseră opţiunea prin vot 7,52% dintre alegătorii înscrişi în listele electorale.
UPDATE 10:00 Bihor: Numărul cererilor de urnă mobilă, aproape dublu faţă de primul tur al alegerilor
Peste 3.100 de bihoreni au făcut cereri pentru a vota cu urna mobilă, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în timp ce la scrutinul din 2 noiembrue au existat aproximativ 1.700 de solicitări pentru urna mobilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prefectul judeţului Bihor, Claudiu Pop, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că 3.115 persoane au cerut urna mobilă, cele mai multe fiind internate în spital.
În urmă cu două săptămâni, cu urna mobilă au votat 1.718 persoane.
În Bihor, faţă de primul tur de scrutin, când pe listele electorale permanente erau înscrise 505.204 persoane, la cel de-al doilea tur numărul alegătorilor înscrişi pe listele electorale permanente este de 505.166 persoane.
În judeţ, toate cele 651 secţii de votare au fost deschise la ora 7.00, fără niciun fel de incident.
Citeşte şi:
ALEGERI PREZIDENŢIALE, turul II - Cu cine votează politicienii. DECLARAŢII de la secţiile de votare - FOTO, LIVE TEXT
UPDATE 8:15 Suceava: Peste 2.300 de cereri de urnă mobilă; la primul tur au votat cu urna mobilă 1.449 suceveni
Peste 2.300 de suceveni au făcut cereri pentru a vota cu urna mobilă, jumătate dintre aceştia fiind internaţi în spitalele din judeţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.
La primul tur de scrutin au votat cu urna mobilă 1.449 de suceveni.
Potrivit prefectului de Suceava, Florin Sinescu, au fost înregistrate 2.343 de cereri de urnă mobilă, din care 1.180 din spitale.
Conform prefectului de Suceava, Florin Sinescu, înainte de deschiderea secţiilor de votare au existat câteva probleme legate de alimentarea cu energie electrică în localităţile Slatina, Fălticeni şi la Secţia nr. 32 din Suceava, însă avariile au fost remediate.
În judeţul Suceava, pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale au fost amenajate 553 de secţii de votare, fiind aşteptate la vot 580.656 de persoane.
UPDATE 7:00 Secţiile de votare s-au deschis
Secţiile de votare pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale s-au deschis, fiind aşteptaţi la vot 18.281.625 de alegători.
Numărul alegătorilor este mai mic cu aproape 3.000 faţă de primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Conform ultimei raportări a Autorităţii Electorale Permanente, copiile de pe listele electorale permanente cuprind 18.281.625 de alegători, faţă de 18.284.326 de cetăţeni români cu drept de vot înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente de la primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2 noiembrie.
Cei 18.281.625 de alegători vor putea vota în 18.550 de secţii de votare. Pentru acest scrutin au fost tipărite 20.945.068 de buletine de vot şi 11.808.375 de timbre autocolante, care au fost predate sâmbătă preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare. Numărul ştampilelor a rămas acelaşi ca şi la primul tur al alegerilor, respectiv 94.220.
Votul se va desfăşura în aceleaşi secţii care au fost organizate şi pentru primul tur al alegerilor, în aceleaşi locuri şi sub autoritatea aceloraşi birouri electorale.
Secţiile de votare se închid la ora 21.00.
Procesul de votare la cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui României a început în afara ţării sâmbătă, la ora 20.00, primul român votând la secţia de votare organizată în Noua Zeelandă (Auckland), având în vedere diferenţa de fus orar.
Au drept de vot cetăţenii români care au 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sau în străinătate. Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
Alegătorii vor vota la secţiile la care sunt arondaţi potrivit domiciliului. Persoanele care în ziua votării se vor afla în alte localităţi decât cele de domiciliu vor putea vota la orice secţie din ţară, însă numai după ce vor declara în scris, pe propria răspundere, că nu au mai votat şi nu vor mai vota la acest tur de scrutin.
Persoanele care votează de două sau de mai multe ori, ori votează fără a avea acest drept riscă între şase luni şi trei ani de închisoare. Aceeaşi pedeapsă este prevăzută şi pentru persoanele care oferă bani, ori diverse bunuri pentru a convinge alegătorii să voteze sau nu un anumite candidat.
Alegătorii netrasportabili vor putea vota prin intermediul urnei speciale, pe baza unei cereri scrise adresate preşedintelui Biroului Electoral al secţiei de votare, solicitări care trebuie depuse cel mai târziu până n preziua alegerilor.
Persoanele reţinute, arestate preventiv, ori condamnate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale vor putea vota după ce vor face cereri în acest sens către directorul penitenciarului sau centrului de arest.
Persoanele arestate la domiciliu vor putea primi urna mobilă dacă vor face cereri către preşedinţii secţiilor de votare, însoţite de o copie a hotărârii judecătoreşti prin care s-a decis măsura respectivă, precum şi de o copie a încheierii prin care s-a respins cererea de a permite părăsirea domiciliului.
Cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care în ziua votării se află în România pot vota la orice secţie de votare din ţară. Ei vor fi înscrişi pe tabele electorale.
Românii care duminică se vor afla în străinătate pot vota la secţiile de votare organizate în afara ţării.
Alegătorii care merg la secţiile de votare din străinătate vor completa un formular al declaraţiei pe proprie răspundere privind faptul că nu au mai votat şi nu vor mai vota la altă secţie de votare.
Declaraţia pe propria răspundere necesară pentru românii care votează în străinătate poate fi completată în afara secţiei, urmând a fi datată şi semnată în faţa membrilor biroului electoral al secţiei de votare. Această declaraţie este disponibilă atât pe site-ul MAE, cât şi pe cel al Biroului Electoral Central.
Citeşte şi:
Băsescu: Fac apel la români să iasă la vot. Îi chem pe băsişti să vină la vot, să nu lase ţara pe mâna unor demagogi - DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI
Şi alegătorii din ţară care votează în altă localitate decât cea de domiciliu pot folosi formulare ale declaraţiei de pe site-ul BEC, potrivit unei decizii a Biroului de interpretare a Legii 370. În decizie se arată că este obligatorie datarea şi semnarea acestei declaraţii în faţa membrilor biroului electoral al secţiei de votare.
Cetăţenii români cu domiciliul în România care în ziua votării se află în ţară îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în România în baza unuia din următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din şcolile militare.
Cetăţenii români cu domiciliul în România care în ziua votării se află în străinătate îşi pot exercita dreptul de vot la secţiile de votare organizate în străinătate în baza unuia dintre următoarele acte de identitate: paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar sau titlul de călătorie, cărţii de identitate şi a cărţii electronice de identitate, valabile în ziua votării.
Alegătorul prezintă actul de identitate preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare sau membrului desemnat de acesta, care verifică dacă alegătorul este înscris în copia de pe lista electorală permanentă, după care alegătorul semnează în listă la poziţia destinată acestuia.
În baza semnăturii în copia de pe lista electorală permanentă sau în lista suplimentară, după caz, preşedintele sau membrul biroului electoral al secţiei de votare desemnat de acesta îi încredinţează alegătorului buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea "VOTAT", pe care acesta o va aplica pe buletinul de vot. Alegătorii votează separat în cabine închise, aplicând ştampila cu menţiunea "VOTAT" înăuntrul patrulaterului care cuprinde prenumele şi numele candidatului pe care îl votează.
După ce au votat, alegătorii vor îndoi buletinele astfel încât pagina netipărită care poartă ştampila de control să rămână în afară şi le vor introduce în urnă, având grijă să nu se deschidă. Îndoirea greşită a buletinului nu atrage nulitatea acestuia.
La cererea alegătorului, în cazul în care acesta a aplicat greşit ştampila cu menţiunea "VOTAT", dar nu a introdus buletinul în urnă, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare îi poate elibera, numai o singură dată, un nou buletin, reţinând şi anulând buletinul iniţial.
Ştampila încredinţată pentru votare se restituie preşedintelui sau acelor membri ai biroului electoral al secţiei de votare desemnaţi de acesta, care aplică pe actul de identitate a alegătorului ştampila cu menţiunea "VOTAT" sau un timbru autocolant, după caz, şi înscriu data scrutinului.
Sunt nule buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele pe care nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea "VOTAT", buletinele de vot la care ştampila cu menţiunea "VOTAT" este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora.
Votul este valabil exprimat în cazul în care, deşi ştampila cu menţiunea "VOTAT" aplicată a depăşit limitele patrulaterului, opţiunea alegătorului este evidentă, în cazul în care tuşul s-a imprimat şi pe cealaltă parte a foii pe care a fost aplicată ştampila cu menţiunea "VOTAT", precum şi în situaţia în care ştampila a fost aplicată de mai multe ori în acelaşi patrulater sau atât într-un patrulater, cât şi în afara oricărui alt patrulater.
Efectuarea de ştersături sau acoperirea prin scriere a buletinelor de vot nu atrage nulitatea acestora. Buletinele de vot nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate.
Primul înscris pe buletinul de vot este candidatul Alianţei electorale PSD-UNPR-PC Victor Ponta, urmat de candidatul Alianţei Creştin Liberale PNL-PDL, Klaus Iohannis.
Potrivit legii, în turul al doilea al alegerilor, ordinea candidaţilor pe buletinele de vot se stabileşte în funcţie de numărul voturilor obţinute la primul tur. În 2 noiembrie, candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut 40,44% din voturi (3.836.093 voturi), iar candidatul ACL, Klaus Iohannis, 30,37% (2.881.406 voturi).
La ora 21.00, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare declară votarea încheiată şi dispune închiderea sălii unde se votează. Alegătorii care la ora 21.00 se află în sala unde se votează pot să îşi exercite dreptul de vot. După închiderea sălii unde se votează, preşedintele, în prezenţa membrilor biroului electoral, efectuează operaţiunile de numărare a buletinelor de vot şi de consemnare a rezultatului votării.
În urma celui de-al doilea tur de scrutin, va fi declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
Rezultatele scrutinului sunt centralizate de Biroul Electoral Central, care poate dispune renumărarea voturilor într-o secţie de votare sau refacerea centralizării voturilor şi a rezultatului alegerilor în situaţia în care constată că au fost comise erori sau există neconcordanţe între datele consemnate în procesele-verbale.
După votare şi centralizarea voturilor, Biroul Electoral Central înaintează la Curtea Constituţională procesul-verbal constatator pentru fiecare tur de scrutin.
Curtea Constituţională validează rezultatul, asigură publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales. Actul de validare se întocmeşte în trei exemplare - unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului prevăzut de Constituţie, iar al treilea se înmânează candidatului ales.
Potrivit legii, Curtea Constituţională poate anula alegerile dacă votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului.
Cererea motivată de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice sau electorale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării.
Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor.
Mandatul Preşedintelui României, a cărui durată este de cinci ani, se exercită de la data depunerii jurământului până la depunerea jurământului de către preşedintele nou ales.
Pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în întreaga ţară sunt mobilizaţi peste 58.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne - 31.300 de poliţişti, 12.500 de jandarmi, 3.600 poliţişti de frontieră şi 10.000 de pompieri.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe