- Home
- Social
- BRĂILA, (11.11.2018, 13:49)
- Departamentul Corespondenţi
ATAC în stil terorist la Brăila. Un tânăr a înjunghiat un bărbat, a intrat cu maşina în pietoni şi s-a oprit în intrarea de la mall: Zece răniţi | VIDEO cu atacatorul imobilizat de oameni
Un tânăr de 20 de ani din Brăila a fost reţinut duminică, el fiind acuzat că a înjunghiat un bărbat în urma unui conflict legat de o maşină, după care a intrat cu maşina în două persoane aflate pe centura oraşului şi în mai multe persoane care erau în parcarea unui centru comercial.

ALERTĂ la Brăila. Un tânăr a înjunghiat un bărbat, apoi a intrat cu maşina în pietoni şi s-a oprit într-un mall: Zece persoane, între care doi copii, la spital | VIDEO cu atacatorul imobilizat de oameni
Zece persoane au ajuns la spital în urma atacului de la un mall din Brăila, unde tânărul a intrat cu maşina, în plin, într-un grup de persoane aflate în parcare. În urma analizelor s-a stabilit că atacatorul era beat.
Potrivit reprezentanţilor ISU Brăila, la mall au fost rănite şapte persoane, între care şi doi copii, în vârstă de 11 şi 13 ani. Acestora li se adaugă cele două persoane rănite pe centura de ocolire, precum şi bărbatul înjunghiat.
Reprezentanţii Poliţiei Brăila au confirmat pentru MEDIAFAX că în total au fost rănite zece persoane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Hurezeanu, despre schimbarea sferelor de influenţă ale Rusiei: Nu există intenţie confirmată
-
Avertismentul unui oficial german de top: „Relaţiile transatlantice s-au încheiat”
-
SUA se opun numirii Rusiei drept agresor într-o declaraţie a G7. Trump ar vrea îndulcirea limbajului la adresa Rusiei. Participarea lui Zelenski la summit este incertă
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Brăila, Alina Neacşu, a declarat pentru MEDIAFAX că victimele sunt în stare stabilă, dar au multiple traumatisme.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,37 mg/l.
Potrivit unor surse judiciare, tânărul are permis de conducere din februarie 2018.
Anterior, tânărul a avut un conflict, în comuna Cazasu, cu un bărbat, în legătură cu un autoturism. Surse din rândul anchetatorilor spun că tânărul luase cu ceva timp în urmă maşina să o încerce, iar duminică cei doi urmau să se înţeleagă. În urma conflictului verbal, tânărul l-a înjunghiat pe bărbat.
Tânărul a fost reţinut.
Potrivit unor martori, în momentul în care a fost imobilizat, tânărul striga ”trebuie să curgă sânge în ţara asta”.
Primele informaţii indicau cinci persoane rănite.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ştefan Stoian, a declarat pentru MEDIAFAX că din primele informaţii reiese că între victime sunt şi unele rănite grav.
”Se pare că sunt şi răniţi în stare gravă. Au fost trimise să intervină o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă, o autospecială SMURD şi elicopterul SMURD”, a spus Ştefan Stoian.
ATENŢIE imagini needitate care pot conţine limbaj licentios si violenta!








Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe