Atenţionarea este valabilă începând de miercuri ora 22 până joi la ora 18.00 în judeţele Suceava, Neamţ, Harghita, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău.
Potrivit avertizărilor emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali va continua să ningă slab, iar vântul va avea intensificări, mai ales la peste 1.500 de metri altitudine, cu viteze, în general, de 70 – 80 kilometri pe oră, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
La peste 1.800 de metri, în special în Carpaţii Meridionali, în noaptea de miercuri spre joi vor fi rafale care vor depăşi 90 – 100 de kilometri pe oră va fi viscol puternic.
În noaptea de miercuri spre joi şi pe parcursul zilei de joi, în nordul şi centrul Moldovei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55 – 65 de kilometri pe oră, iar pentru intervale scurte de timp rafalele vor depăşi 70 de kilometri pe oră.