Alexandru Arşinel a fost supus unui TRANSPLANT DE RINICHI: "Închipuiţi-vă că un om se naşte din nou"

Actorul Alexandru Arşinel, directorul Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, a suferit, joi, un transplant de rinichi, la un spital din Cluj-Napoca, informează un comunicat al instituţiei de spectacole pe care acesta o conduce.

Urmărește
3401 afișări
Imaginea articolului Alexandru Arşinel a fost supus unui TRANSPLANT DE RINICHI: "Închipuiţi-vă că un om se naşte din nou"

Alexandru Arşinel (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)

"Închipuiţi-vă că un om, la o anumită vârstă, se naşte din nou. Această operaţie îmi prelungeşte viaţa în modul cel mai decent", a declarat actorul pentru MEDIAFAX.

Acesta a mărturisit că a început să aibă probleme renale în urmă cu zece ani, dar nu a ajuns la stadiul de a face dializă.

"Când ajungi la dializă, trei sferturi din viaţa ta se petrec în spital, lucru pe care l-aş fi suportat cu greu, aşa cum Toca (regizorul Alexandru Tocilescu, n.r.) nu a suportat", a adăugat Alexandru Arşinel.

Actorul a povestit că s-a întâlnit cu prof. univ. dr. Mihai Lucan şi, după ce i s-au făcut analize, a fost pus pe o listă de transplant. Joi, la o zi după ce a fost anunţat că a fost găsit un rinichi compatibil pentru el, actorul a mers la Cluj-Napoca, unde a fost supus complicatei intervenţii chirurgicale de transplant.

Operaţia a fost efectuată cu succes la Cluj-Napoca de echipa condusă de reputatul prof. univ. dr. Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal de la Cluj şi şeful catedrei de Urologie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu".

"Ţin să mulţumesc din tot sufletul echipei conduse de profesorul Mihai Lucan şi, bineînţeles, lui personal, omul căruia îi datorez de ieri, viaţa", a declarat actorul, vineri dimineaţă, într-un comunicat remis MEDIAFAX de instituţia de spectacole pe care o conduce, Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti.

Arşinel a mai declarat pentru MEDIAFAX că va mai sta internat la Cluj-Napoca încă două săptămâni, pentru a asigura ceea ce el a numit, cu umor, "familiarizarea musafirului", după care va fi sub tratament medicamentos timp de 3-4 luni, dublat cu vizite la medicul care l-a operat.

Actorul a declarat că plănuieşte să revină pe scenă în octombrie.

Profesorul Lucan: Arşinel, al treilea pacient peste 70 de ani din ţară care a suferit un transplant de rinichi

Actorul Alexandru Arşinel este a treia persoană din România în vârstă de peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi, a declarat directorul Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj, precizând că donatorul este un tânăr de 23 de ani care s-a spânzurat.

Directorul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, prof. dr. Mihai Lucan a declarat, într-o conferinţă de presă, că intervenţia chirurgicală nu a fost una uşoară, Alexandru Arşinel având 71 de ani şi peste 150 de kilograme.

"Suntem bucuroşi că am putut aduce o rază de fericire în sufletul unui om care a adus atâtea bucurii în inimile românilor. Această operaţie am făcut-o fără reflex de autoconservare. Pentru a realiza un transplant renal la o persoană de 71 de ani şi peste 150 de kilograme îţi trebuie determinism, ne-am specializat în determinism şi am făcut-o şi pe asta, merita toate eforturile noastre. Activitatea de transplant este o activitate care stă undeva la mijloc între minune şi activitate medicală, presupune un efort colectiv, nu este doar activitatea unui chirurg. (...) Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi-a dat dovada maturităţii, medicii au pregătit totul astfel ca acest transplant să reuşească. Nu a fost uşor, maestrul Arşinel are o burtă care era cât mine, apoi am ajuns în străfunduri. Ca aspect general, transplantul la persoane vârstnice este o problemă strict îngrădită, nu ai voie să mai trăieşti, să mai faci transplanturi, până la 65 de ani ai voie să faci, după aceea cumperi cele necesare pentru înmormântare. Noi nu credem aşa, a fost pe lista de aşteptare, am făcut această operaţie pentru că domnul Arşinel reprezintă o valoare foarte importantă, iar vârsta biologică a permis transplantul", a afirmat Lucan.

El a mai spus că un alt pacient în vârstă de peste 70 de ani care a fost operat a plecat acasă în şapte zile şi că speră că şi în cazul lui Arşinel se va întâmpla la fel.

Potrivit acestuia, Alexandru Arşinel este cel de-al treilea pacient din România cu vârsta de peste 70 de ani care a suferit un transplant de rinichi, primul caz înregistrându-se în urmă cu 15 ani, la un bărbat de 80 de ani, iar al doilea, în urmă cu trei luni.

Profesorul Lucan a oferit şi detalii despre donatorul rinichiului transplantat lui Alexandru Arşinel, spunând că este vorba despre un tânăr de 23 de ani care s-a spânzurat.

"Arşinel a fost trimis de medicul nefrolog care îl supraveghea şi a avut noroc. Ieri dimineaţă s-au recoltat de la Târgu Mureş patru rinichi. Donatorul avea 23 de ani şi s-a spânzurat după ce a pierdut la jocuri de noroc. Domnul Arşinel a fost trecut pe lista de aşteptare anul acesta, nu decide timpul, ci compatibilitatea, a avut noroc să vină repede un organ compatibil. (...) Până în ultima clipă a crezut că rinichiul nu se potriveşte. Arşinel are grupă sanguină 01, cea mai solicitată pentru transplant, 0 poate să doneze oricui, invers nu se poate, este o grupă solicitată", a mai spus Lucan.

El a precizat că intervenţia chirurgicală a fost realizată de o echipă de şapte medici şi a durat peste trei ore.

"Intervenţia, partea pregătitoare a durat o oră, apoi alte peste două ore transplantul, şapte medici lucrând la această operaţie. Pacientul nu a trecut prin dializă, anxiozitatea lui era să nu facă dializă, pentru că nu ar fi rezistat mult. Restricţiile postoperatorii sunt regim, va lua cortizon o perioadă, medicamente citotoxice, care fac posibilă menţinerea rinichiului în organism", a adăugat Lucan.

După ce a jucat la Sala Savoy din Capitală în toate spectacolele stagiunii 2012 - 2013, după zecile de turnee efectuate în ţară şi străinătate şi după ce a jucat în fiecare sâmbătă, în iulie şi august, la Teatrul de Vară "Herăstrău", în seria de spectacole "O seară la Revistă" din cadrul stagiunii estivale a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase", spectacolele fiind transmise live de TVR2 - o premieră absolută după mai bine de 25 de ani -, starea de sănătate a marelui actor s-a înrăutăţit.

Actorul Alexandru Arşinel s-a născut pe 4 iunie 1939, în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava. În anul 1962, el a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

Este vedetă a Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti, dar şi director al instituţiei. Alături de Stela Popescu, el a format un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi în străinătate. Pentru activitatea lor, cei doi actori au fost răsplătiţi, în anul 2002, cu premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

A jucat în filme precum "Ana şi... hoţul" (1981), "Miss Litoral" (1990), "Anotimpul iubirii", "În fiecare zi mi-e dor de tine", "A doua cădere a Constantinopolului" (1994), "Paradisul în direct" (1995), "Sexy Harem Ada-Kaleh" (2001).

În februarie 2004, Arşinel a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer.

În 1980, prof. univ. dr. Mihai Lucan a participat la efectuarea primului transplant renal din România, făcând parte din echipa condusă de profesorul Eugeniu Proca, împreună cu profesorul Anghel Popescu. Împreună profesorul Ralph Senner de la Clinica de Chirurgie Robotică din München, în anul 2003 a realizat prima nefrectomie laparoscopică pentru transplant asistată robotic şi de telemedicină din lume. În anul 2004, profesorul Mihai Lucan a efectuat primul transplant combinat de rinichi şi pancreas, iar în 2010 a efectuat în premieră în Europa de est primul transplant de rinichi de la un cadavru. Studiul său asupra procedurii  de transplant renal încrucişat bazată pe alocarea stabilă a fost citat de savantul american Alvin Roth, răsplătit cu premiul Nobel pentru economie în 2012. De-a lungul carierei, el a efectuat zeci de mii de operaţii urologice şi de intervenţii endoscopice şi laparoscopice, precum şi mii de transplanturi renale. A fost decorat cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor în anul 2000, cu ordinul "Meritul Sanitar" în grad de Mare Ofiţer în anul 2006 şi, recent, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici