- Home
- Social
- CONSTANŢA, (09.11.2015, 15:44)
- Cătălin Legănel
Amenzi de peste 200.000 de lei, date de pompieri în cluburile şi discotecile din Constanţa
Pompierii au dat amenzi de peste 200.000 lei pentru nereguli constatate în urma unor controale făcute, săptămâna trecută, în cluburi şi discoteci din Constanţa, cele mai frecvente deficienţe fiind lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu şi cele privind organizarea apărării împotriva incendiilor

Constanţa: Amenzi de peste 200.000 de lei, date de pompieri în cluburi şi discoteci (Imagine: Cristi Cimpoes/ Arhiva Mediafax Foto)
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea" al judeţului Constanţa au anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că, în perioada 5-8 noiembrie, au fost făcute 23 de verificări inopinate la "unităţile de alimentaţie publică cu aflux mare de public pe timpul nopţii" din municipiul Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Toate acţiunile de control au avut loc în cooperare cu efective ale inspectoratelor judeţene de Poliţie şi de Jandarmi Constanţa, iar dintre acestea 21 au fost efectuate pe timpul nopţii şi doar două pe timpul zilei", se precizează în comunicat.
Dintre acestea, la nouă unităţi s-a finalizat acţiunea de control, la şase acţiunea este în curs de finalizare, întrucât la momentul controlului administratorii nu au putut prezenta toate documentele solicitate, iar la opt unităţi de alimentaţie publică acţiunea de control nu s-a putut desfăşura întrucât obiectivul era închis pentru public.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ponta, dacă ajunge preşedinte: Primul lucru, dimineaţă, mă duc la guvern
-
Rusia nu vrea să cedeze teritoriul cucerit. Kremlinul afirmă că discuţiile privind teritoriul ucrainean anexat „nu sunt negociabile”
-
Trump impune oficial tarife de 25% pentru Mexic şi Canada, şi încă 10% pentru China. Când vor intra în vigoare
În urma verificărilor, au fost constatate 36 de deficienţe, pentru care s-au aplicat sancţiuni constând în avertismente şi amenzi ce însumează aproximativ 215.000 de lei.
"Cele mai frecvente deficienţe constatate în timpul acţiunilor de control au fost lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, deficienţe privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor, respectiv deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor", se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii ISU "Dobrogea" au precizat că activităţile de verificare şi reverificare vor continua şi în perioada următoare.
Controale de acest tip au fost declanşate în întreaga ţară după tragedia de la clubul Colectiv din Bucureşti.
Numărul persoanelor decedate în urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv a ajuns, luni, la 46.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 20:29
Donald Trump, invitat de Regele Charles la a doua vizită de stat în Marea Britanie
-
astăzi, 20:17
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Turcia ia în considerare trimiterea de forţe de menţinere a păcii în Ucraina / Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova