ANALIZĂ: Dosarul Revoluţiei, clasat. Din peste 4.500 de dosare separate, doar 112 au fost finalizate

Vineri, 23 octombrie 2015, la aproape 26 de ani de la Revoluţie, timp în care au fost constituite peste 4.500 de dosare, iar multe dintre victime s-au adresat CEDO pentru a-şi face dreptate, dosarul este clasat, lăsând întrebări fără răspuns.

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care şi-a anunţat decizia printr-un comunicat de presă, la nouă zile de la ordonanţa de clasare a dosarului Revoluţiei, motivează că pentru unele fapte există condamnări în alte cauze. Procurorii mai spun că ”din cauza oboselii şi a stresului la Revoluţie s-au tras focuri de armă între militari, iar oameni din dispozitive militare, civile sau mixte au deschis "cu uşurinţă" focul spre imobile sau maşini care nu opreau la filtre”.

Procurorii spun că în acest dosar s-au făcut cercetări cu privire la 709 oameni care au murit în timpul Revoluţiei, alţi 2.198 care au fost răniţi, dintre care 1.855 împuşcaţi, şi 924 reţinuţi.

Conform anchetatorilor, unii dintre cei vinovaţi de omor şi rănire prin împuşcare au fost trimişi în judecată şi condamnaţi, iar în unele cazuri "decesul a fost urmare a unui act suicidal (împuşcare, precipitare etc.), a manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice".

Anchetatorii mai susţin că, în principal, ”leziunile au fost urmare a unor agresiuni, dar există şi situaţii în care au fost provocate de accidente (de exemplu ruperea unor elemente din structura de rezistenţă a imobilelor avariate în contextul evenimentelor, activarea accidentală a unor dispozitive din sistemul de apărare al unităţilor militare)”, precum şi "situaţii în care unele persoane au suferit afecţiuni neuropsihice".

Faptele comise în decembrie 1989 au făcut, iniţial, obiectul a 4.544 de dosare penale. Dintre acestea, au fost trimise în judecată 112 dosare, cu 275 de inculpaţi, între care 25 de generali, 114 ofiţeri, 13 subofiţeri, 36 de militari în termen şi 87 de civili.

Astfel, mii de plângeri privind reprimarea armată a manifestaţiilor de la Bucureşti, Oradea, Constanţa, Craiova, Bacău, Târgu Mureş şi Cluj-Napoca au rămas nesoluţionate.

Cercetările au fost făcute de mai multe unităţi de parchet: în 1.244 de dosare cercetarea a fost făcută de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în 17 dosare - de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, în 317 dosare - de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, în 169 de dosare - de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, în 233 de dosare - de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel şi în 2.564 de dosare - de Secţia Parchetelor Militare din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul Revoluţiei a fost preluat de procurorii de la Parchetul Militar Bucureşti în martie 2014, de la Secţia de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Cazul se afla la Parchetul instanţei supreme din aprilie 2011, după ce Secţia Parchetelor Militare şi-a declinat competenţa de soluţionare. Anterior, în 2009, cauza fusese preluată de Parchetul instanţei supreme de la Parchetele Militare, acolo unde existau câteva mii de anchete, care în urmă cu cinci ani au fost comasate într-un singur dosar.

Potrivit procurorilor Parchetului instanţei supreme, pentru dispunerea, organizarea, conducerea, coordonarea şi punerea în executare, în perioada 16 - 22 decembrie 1989, a măsurilor de reprimare a manifestanţilor au fost cercetate, judecate şi condamnate peste 50 de persoane, în frunte cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, alături de miniştri şi comandanţi militari.

Procurorii arată că eşecul mitingului din data de 21 decembrie 1989 din Bucureşti şi transformarea acestuia într-o mişcare populară de mare amploare împotriva regimului comunist a determinat conducerea politică să ia măsuri de reprimare a acesteia.

Pentru coordonarea şi conducerea operaţiunilor de reprimare, Nicolae Ceauşescu a instituit un comandament format, între alţii, din Tudor Postelnicu, Emil Bobu, Ion Dincă şi generalii Iulian Vlad şi Vasile Milea, care "au dat curs hotărârii adoptate în şedinţa fostului Comitet Politic Executiv al CC al PCR din data de 17 decembrie 1989, de a se acţiona împotriva demonstranţilor prin orice mijloace, inclusiv prin folosirea armelor".

”Transpunerea organizatorică, la nivel central, a deciziei de reprimare a manifestanţilor a fost efectuată de Tudor Postelnicu, în calitate de ministrul de interne, general-colonel Iulian Vlad, în calitate de ministru secretar de stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului, respectiv de general-colonel Vasile Milea, în calitate de ministru al apărării naţionale, iar la nivel local de secretarii comitetelor judeţene de partid şi de conducătorii organelor de miliţie şi securitate, respectiv de comandanţii unităţilor militare teritoriale”, arată anchetatorii.

În acţiunea de punerea în executare a deciziilor şi ordinelor de reprimare a manifestanţilor au fost implicate forţe supranumerice şi eterogene, aparţinând Miliţiei, Securităţii şi Armatei, mai arată procurorii.

Printr-un rechizitoriu din 1990, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Tudor Postelnicu, a lui Iulian Vlad şi a altor 10 persoane, printre care şeful Miliţiei Bucureşti şi al Penitenciarului Jilava, pentru că au ordonat şi au executat acţiuni de reprimare a mişcării de protest din mun. Bucureşti, în cadrul cărora au fost reţinute şi cercetate nelegal un număr de 1245 de persoane în scopul de a se obţine declaraţii cu privire la conducătorii şi organizatorii acţiunii de protest.

Prin sentinţa din 10 mai 1991, Curtea Supremă de Justiţie - Secţia Militară a dispus condamnarea pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a lui Tudor Postelnicu, la şase ani de închisoare, şi a lui Iulian Vlad, la patru ani de închisoare.

Printr-un alt rechizitoriu, din 1990, Secţia Parchetelor Militare a dispus trimiterea în judecată a lui Tudor Postelnicu, Emil Bobu (fost secretar şi membru al Comitetului Politic Executiv al PCR), Ion Dincă (fost prim viceprim-ministru şi membru C.P.Ex al PCR) şi Manea Mănescu (fost vicepreşedinte al Consiliului de Stat şi membru C.P.Ex al PCR). În fapt s-a reţinut că, prin acordul lor exprimat în cadrul şedinţelor C.P.Ex. al PCR din data de 17.12.1989 şi 22.12.1989 precum şi prin acţiunile concrete pe care le-au întreprins, au acţionat pentru reprimarea demonstraţiilor din Timişoara, Cluj, Bucureşti şi celelalte localităţi unde au fost înregistrate victime.

Printr-o decizie din 26 aprilie 1993, Curtea Supremă de Justiţie i-a condamnat pe Tudor Postelnicu la 17 ani de închisoare, pe Ion Dincă, la 15 ani de închisoare, şi pe Emil Bobu şi Manea Mănescu la câte 10 ani de închisoare, pentru complicitate la omor deosebit de grav.

Iulian Vlad, trimis în judecată în iulie 1990, a fost condamnat, în 28 aprilie 1992, la 12 ani închisoare pentru complicitate la omor deosebit de grav.

Printr-o rezoluţie din 1995, s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de general Vasile Milea, ca urmare a decesului acestuia, în 22 decembrie 1989.

Printr-un rechizitoriu din 30 decembrie 1997, procurorii militari i-au trimis în judecată pe generalii Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac, fiind inculpaţi ca principali responsabili de organizarea represiunii armate faţă de demonstraţiile anticomuniste de la Timişoara.

În anul 2000, generalii au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare, însă în 2001 procurorul general al României Joiţa Tănase a făcut un recurs în anulare, procesul s-a rejudecat, iar acuzaţii au fost eliberaţi din arest.

În final, în 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a condamnat pe cei doi generali la câte 15 ani de închisoare pentru omor şi tentativă de omor privind organizarea şi coordonarea represiunii de la Timişoara. Curtea a dispus, de asemenea, ca reclamanţii să plătească în solidar cu Ministerul Apărării despăgubiri, sume care au fost achitate.

În absenţa unor decizii de condamnare şi acordare de despăgubiri în ţară, foşti revoluţionari sau urmaşi ai acestora s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

În 27 ianuarie 2015, România a fost condamnată la CEDO să plătească 832.500 de euro către 81 de persoane, victime sau titulari de drepturi ai victimelor represiunii armate a manifestaţiilor contra regimului comunist,din decembrie 1989.

Tot anul acesta, în aprilie, CEDO a hotărât ca statul român să plătească 15.000 de euro văduvei unui bărbat omorât în timpul Revoluţiei, la Bucureşti, în casă, de un glonţ care a trecut prin fereastră.

În mai, CEDO a decis despăgubirea cu 60.000 de euro a patru ucraineni care au căzut victime zvonurilor din timpul Revoluţiei privind venirea teroriştilor să reinstaureze regimul comunist, o femeie pierzându-şi viaţa împuşcată de soldaţi români.

În 5 noiembrie 2014, CEDO a obligat statul român să plătească 45.900 de euro unui număr de 34 de foşti revoluţionari, pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.

În martie 2013, CEDO a decis ca Guvernul român să acorde despăgubiri de aproximativ 350.000 de euro pentru 72 de victime ale Revoluţiei de la Timişoara din decembrie 1989.

În mai 2011, CEDO a hotărât, în procesul intentat de Asociaţia "21 Decembrie" şi alte persoane, pentru încălcarea dreptului la viaţă şi la respectarea vieţii private, legat de ancheta în "dosarul Revoluţiei", ca statul român să acorde despăgubiri de 15.000 de euro către Nicolae şi Elena Vlase, precum şi de 6.000 de euro preşedintelui asociaţiei, Teodor Mărieş.

În martie 2011, alţi cinci români au câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului procesul deschis statului român în care reclamau ineficienţa autorităţilor în investigarea reprimării violente a demonstraţiilor anticomuniste de la Cluj, din 1989, ancheta prelungindu-se pe o perioadă de 12 ani. CEDO a decis ca Guvernul de la Bucureşti să-i despăgubească pe cei cinci cu peste 52.000 de euro.

Anterior, în 20 octombrie 2009, CEDO a condamnat statul român la plata a 25.000 de euro despăgubiri către familia maiorului de Miliţie Aurel Agache, care a fost ucis în decembrie 1989, de manifestanţii împotriva regimului condus de Nicolae Ceauşescu.

În 8 decembrie 2009, CEDO a dispus despăgubirea timişorenilor Horia Teodor Şandru, Ştefan Răducan, Silvia Benea şi Daniela Grama cu câte 5.000 de euro, după ce aceştia au reclamat încălcarea dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil.

Revoluţia din 1989, care a dus la căderea regimului Ceaşescu, a început în Timişoara, la jumătatea lunii decembrie, cu proteste faţă de încercarea autorităţilor de a-l evacua pe pastorul reformat Laszlo Tokes. Manifestaţiile de stradă, la care autorităţile au ripostat inclusiv cu focuri de armă, s-au transformat în protest faţă de regimul dictatorial, al cărui ecou a ajuns în Bucureşti în 21 decembrie. Atunci, după o adunare populară la care Nicolae Ceauşescu spera să calmeze spiritele anunţând câte 100 de lei în plus la salariile clasei muncitoare, mii de bucureşteni au protestat în centrul Capitalei, mişcarea de stradă fiind reprimată cu gloanţe şi arestări.

O zi mai târziu, în 22 decembrie, bucureştenii au ieşit din nou în stradă, în număr mult mai mare, estimat la câteva zeci de mii, care au ocupat piaţa din faţa Comitetului Central al Partidului Comunist şi l-au determinat pe Ceauşescu să părăsească sediul CC cu un elicopter.

După fuga dictatorului, manifestanţii au ocupat atât Comitetul Central, cât şi sediul televiziunii publice, în jurul orei 12.30, acesta fiind momentul - considerat simbolic - al victoriei Revoluţiei. Din seara zilei de 22 decembrie, starea de euforie generală a fost înlocuită de haos odată cu atacarea cu focuri de armă a unor instituţii publice de către indivizi necunoscuţi, numiţi generic "teorişti". Timp de câteva zile, străzile din Bucureşti, dar şi din multe oraşe din ţară, au fost patrulate de militari şi voluntari, iar schimburile de focuri cu "teroriştii" au făcut victime.

Războiul de stradă cu inamici a căror identitate rămâne şi astăzi, cel puţin în parte, necunoscută s-a încheiat în 25 decembrie, când Nicolae şi Elena Ceauşescu, prinşi la Târgovişte, au fost executaţi în urma unui proces sumar judecat de un tribunal militar.

Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţia din decembrie 1989, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.