- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Analiza toxicologică în cazul Mădălinei Manole s-a încheiat. Înghiţise doar Furadan
Legiştii au încheiat analiza toxicologică în cazul Mădălinei Manole şi au constatat că artista înghiţise doar Furadan, nefiind găsite în sânge alcool, barbiturice, droguri sau produse pentru slăbit, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, directorul general al INML "Mina Minovici", Dan Dermengiu.
Analiza toxicologică în cazul Mădălinei Manole s-a încheiat. Înghiţise doar Furadan (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)
"Nu am descoperit alcool în sânge şi nici alte substanţe cum ar fi barbiturice, droguri sau produse pentru slăbit la analiza toxicologică făcută în cazul Mădălina Manole. Este doar o cantitate foarte mare de Furadan", a spus Dan Dermengiu.
El a spus că, în acest moment, nu se poate stabili concentraţia pe care o avea pesticidul când a fost ingerat.
"Nu putem stabili care a fost concentraţia pe care o avea Furadanul ingerat de artistă. Am cerut procurorilor să ne trimită o probă din flaconul de Furadan ridicat din casa Mădălinei Manole pentru a putea compara dacă produsul ingerat are aceeaşi concentraţie cu cel din flacon", a arătat directorul general al INML "Mina Minovici".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Iohannis lovește fulgerător prin desecretizarea documentelor din ședința CSAT. Instituțiile statului au știut de campania de promovare a lui Călin Georgescu încă din 2021
-
Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură
-
Reacţia lui Călin Georgescu, după desecretizarea documentelor: Se încearcă o acţiune a statului împotriva unui candidat prin orice mijloace să fie oprit
-
Ucraina rămâne fără ajutoare SUA. Mike Johnson blochează proiectul de lege pentru cheltuieli
Potrivit acestuia, din punctul de vedere al legiştilor raportul în cazul Mădălinei Manole se consideră încheiat, singura problemă rămasă de clarificat fiind legată de concentraţia de Furadan.
În urmă cu două săptămâni, surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că Mădălina Manole mâncase mult înainte să înghită Furadan, ceea ce a scăzut concentraţia soluţiei.
"Furadanul în stare pură este o substanţă solidă. În agricultură este folosit în soluţie. Soluţia se realizează prin dizolvarea Furadanului solid într-un solvent. Soluţia obţinută poate avea o concentraţie mare, să zicem 90%, dar niciodată sută la sută ca substanţa pură", au precizat experţi din cadrul anchetatorilor.
Magdalena Mircea - cunoscută publicului drept Mădălina Manole - s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere. Mădălina Manole a fost găsită moartă de soţul ei în dimineaţa zilei de 14 iulie, în locuinţa lor din localitatea Otopeni.
Cântăreaţa a fost înmormântată în 16 iulie, la cimitirul Bolovani din Ploieşti, cortegiul funerar fiind aşteptat de aproximativ 5.000 de persoane.
Cei şapte medici-legişti care au participat la necropsia Mădălinei Manole nu au niciun fel de suspiciune cu privire la cauza care a produs decesul, la fel şi criminaliştii, probele confirmând sinuciderea artistei, potrivit unor surse judiciare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO