Graţiela Mihăescu, purtătorul de cuvânt al Liceului Militar din Breaza, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că tânărul de 23 de ani era fruntaş în cadrul Batalionului de Geniu din Buzău, iar decesul a survenit în timpul somnului.
„Tânărul avea 23 de ani, era fruntaş în cadrul Batalionului 3 Geniu Constantin Poenaru din Buzău. Era în misiune. Decesul a survenit în timpul somnului”, a declarat Mihăescu.
Potrivit acesteia, decesul a survenit în jurul orei 04.30. Medicii au fost chemaţi dar nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.
„Evenimentul este cercetat de o comisie din cadrul unităţii, dar şi de Parchetul Militar”, a mai precizat Graţiela Mihăescu.
Reprezentanţii Liceului Militar spun că tânărul nu avea antecedente medicale.
Trupul militarului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Prahova.
În acest caz, la Parchetul Militar Ploieşti a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.