Anchetă la un centru de plasament din Călăraşi după ce pe Facebook au apărut imagini cu copii, alături de ţigări şi băuturi alcoolice

Poliţiştii au început o anchetă la centrul de plasament SERA din municipiul Călăraşi după ce zeci de fotografii şi filmuleţe cu copii instituţionalizaţi, între aceştia şi minori de la unitatea în cauză, au apărut pe un site de socializare.

Urmărește
739 afișări
Imaginea articolului Anchetă la un centru de plasament din Călăraşi după ce pe Facebook au apărut imagini cu copii, alături de ţigări şi băuturi alcoolice

Anchetă la un centru de plasament din Călăraşi după ce pe Facebook au apărut imagini cu copii, alături de ţigări şi băuturi alcoolice (Imagine: Shutterstock)

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Călăraşi, din primele date reiese că în imaginile postate pe un site de socializare apar mai mulţi copii instituţionalizaţi, printre aceştia şi minori de la centrul de plasament SERA, care participă la petreceri, pe mese observându-se, la un moment dat, băuturi alcoolice şi ţigări.

"Conducerea instituţiei a dispus Serviciului de Investigaţii Criminale Călăraşi efectuarea de verificări. Ancheta este în acest moment în desfăşurare, vom putea prezenta concluziile la finalizarea cercetărilor", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi, inspector Ramona Tudor.

Fotografiile şi filmuleţele cu minori instituţionalizaţi sunt postate pe Facebook, iar poliţiştii încearcă acum să stabilească persoanele care le-au realizat, primele indicii arătând că o parte dintre ele au fost făcute în clădirea centrului de plasament SERA din Călăraşi.

"Nu pot să va spun în acest moment mai multe decât ştiu şi eu. A fost dispusă o anchetă, aşteptăm să vedem rezultatele, unde au fost făcute pozele şi filmuleţele, apoi putem să dispunem măsuri", a declarat directorul Centrului de Plasament SERA din Călăraşi, Mariana Savu.

Reprezentanţii Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean Călăraşi s-au autosesizat în acest caz, iar autorităţile spun că în unele fotografii au recunoscut salariaţi ai centrului.

"Nu putem fi de acord ca minorii instituţionalizaţi să apară pe reţele de socializare, au fost începute verificări, iar cei vinovaţi vor răspunde conform legii", a declarat prefectul judeţului Călăraşi, George Iacob.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici