Andrei Plăcintă, condamnat la patru ani şi jumătate cu executare, s-a predat la Poliţia Timiş

Fiul fostului senator Sorina Plăcintă, Andrei, condamnat definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultraj, s-a predat, marţi dimineaţă, la Poliţia Timiş.

Urmărește
2619 afișări
Imaginea articolului Andrei Plăcintă, condamnat la patru ani şi jumătate cu executare, s-a predat la Poliţia Timiş

Andrei Plăcintă, condamnat la patru ani şi jumătate cu executare, s-a predat la Poliţia Timiş (imagine: Facebook)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mirela Drăghicioiu, Andrei Plăcintă a mers la sediul Poliţiei Judeţene marţi dimineaţă, în jurul orei 9.00, pentru a se preda.

El a fost dus în arestul Poliţiei Judeţene Timiş, iar în zilele următoare va fi transferat la penitenciarul din Timişoara, a adăugat sursa citată.

Marţi dimineaţă, înainte de a se preda Poliţiei, fiul fostei senatoare a postat pe Facebook, de lângă Timişoara, un filmuleţ cu mesajul "Pa, pa, băieţi!", după ce luni seară, după decizia instanţei, el scria, tot pe reţeaua de socializare: "Am primit 4 ani şi jumătate cu executare începând acum. Ne mai vedem".

Fiul fostului senator Sorina Plăcintă, Andrei, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat definitiv la patru ani şi jumătate de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor şi ultraj, după ce instanţa supremă i-a respins ca nefondat recursul împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

În 7 martie, Andrei Plăcintă a fost condamnat de magistaţii Curţii de Apel Bucureşti la patru ani şi şase luni ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor şi ultraj contra bunelor moravuri, decizia fiind atacată cu recurs.

Instanţa a dispus condamnarea lui Andrei Plăcintă la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat. Totodată, Andrei Plăcintă a primit o pedeapsă de nouă luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, urmând să execute, dacă decizia va rămâne definitivă, pedeapsa cea mai grea, de patru ani şi şase luni de închisoare.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti l-au achitat pentru tâlhărie.

Dosarul în care este acuzat Andrei Plăcintă a fost rejudecat la Curtea de Apel Bucureşti în urma unei decizii din 9 noiembrie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În 6 iulie 2012, Andrei Plăcintă a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor. Andrei Plăcintă a mai primit atunci o pedeapsă de 11 luni de închisoare cu executare pentru ultraj contra bunelor moravuri, fiind achitat pentru fapta de tâlhărie, pe motiv că lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Totodată, prin decizia din iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, lui Andrei Plăcintă i-au fost ridicate o serie de drepturi civile, printre care şi acela de a nu da examen pentru obţinerea permisului auto şi de a nu conduce vreun vehicul timp de trei ani după executarea pedepsei principale.

În 14 martie 2012, Andrei Plăcintă a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu suspendare.

Fiul senatorului Sorina Plăcintă a fost trimis în judecată la începutul lunii iunie 2011, de către procurorii Parchetului Capitalei, care l-au acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice în legătură cu un incident petrecut în 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Capitală.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, "în seara 6 decembrie 2010, pe fondul unor neînţelegeri cu partea vătămată H.I.D. (Delia Iulia Harabulă, fosta iubită a lui Andrei Plăcintă, n.r.), inculpatul a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil, iar ulterior s-a urcat cu picioarele pe capota şi plafonul autoturismului părţii vătămate, pe care l-a deteriorat, în sensul că i-a îndoit capota şi i-a spart luneta", potrivit Parchetului.

În momentul în care, în apărarea părţii vătămate au intervenit mai multe persoane, Andrei Răzvan Plăcintă, aflându-se la volanul autoturismului marca Renault Laguna, a pătruns cu acesta pe trotuar cu intenţia vădită de a-i lovi. În aceste împrejurări, în timp ce S.N. (Nicolae Stan, n.r.) încerca să îl oprească, ţinându-se cu mâinile de capota autoturismului, a fost împins de autoturism, s-a dezechilibrat şi a căzut.

"Acuzatul şi-a continuat deplasarea şi a surprins-o pe aceasta (partea vătămată Nicolae Stan n.r.) sub autoturism, după care, prin mai multe manevre succesive ale autoturismului în faţă şi în spate a trecut peste partea vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice ce au determinat internarea la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi au necesitat pentru vindecare 40-45 de zile de îngrijiri medicale", potrivit procurorilor.

Andrei Răzvan Plăcintă a stat în arest din 8 decembrie 2010 până în 6 ianuarie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici