Prima pagină » Economic » ANRP sesizează Parchetul privind retrocedarea a 980 de hectare de pădure din Măgureni-Prahova

ANRP sesizează Parchetul privind retrocedarea a 980 de hectare de pădure din Măgureni-Prahova

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a sesizat, vineri, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în legătură cu modul în care au fost retrocedate 980 de hectare de pădure în localitatea Măgureni din judeţul Prahova, în perioada 2006-2009.
ANRP sesizează Parchetul privind retrocedarea a 980 de hectare de pădure din Măgureni-Prahova

Sesizarea s-a făcut ca urmare a concluziilor echipei de control a ANRP, care a extins verificările în judeţul Prahova după ce anterior a constatat încălcări ale legislaţiei din materia retrocedărilor în localităţile Azuga şi Păuleşti, precizează instituţia, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure din judeţul Bacău face deja obiectul unui dosar penal instrumentat de procurorii anticorupţie.

În acest dosar au fost arestaţi fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, Paltin Sturdza, beneficiarul celor peste 43.000 de hectare, şi deputatul PSD Ioan Adam.