Anul universitar 2012-2013: Câte locuri la masterat vor fi disponibile

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, vineri, la Timişoara, că pentru anul universitar viitor au fost stabilite peste 33.000 de locuri la masterat, cele mai multe - peste 20.000 - la universităţile de cercetare avansată şi educaţie.

Urmărește
1360 afișări
Imaginea articolului Anul universitar 2012-2013: Câte locuri la masterat vor fi disponibile

Anul universitar 2012-2013: Câte locuri la masterat vor fi disponibile (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Liviu Pop a spus, într-o conferinţă de presă la Prefectura Timiş, că au fost stabilite 33.741 de locuri la masterat pentru anul universitar 2012-2013, din care 2.755 în Timişoara.

Astfel, universităţilor de cercetare avansată şi educaţie le-au fost alocate 20.035 de locuri, universităţilor de cercetare ştiinţifică - 9.700 de locuri, universităţilor de cercetare ştiinţifică pentru învăţământul militar - 386 de locuri, universităţilor de creaţie artistică - 740 de locuri, iar universităţilor centrate pe educaţie - 2.880.

"În total, sunt 33.741 de locuri la masterat în anul universitar 2012-2013. De acum înainte, studenţii ştiu unde să se înscrie pentru masterat”, a afirmat Pop.

În Timişoara au fost alocate, potrivit ministrului, 2.755 de locuri, dintre care la Universitatea Politehnică - 1.300, la Universitatea de Vest - 1.100, la Universitatea de Ştiinţe Agricole - 320, iar la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" - 35 de locuri.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici