- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Aproape 1.500 de bucureşteni, muşcaţi de câinii fără stăpân în ianuarie şi februarie
Aproape 1.500 de persoane, dintre care 274 copii, au fost muşcate în Capitală de câinii fără stăpân, în primele două luni ale anului, conform datelor transmise Prefecturii Bucureşti de Centrul Antirabic din Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş".
Aproape 1.500 de bucureşteni, muşcaţi de câinii fără stăpân în ianuarie şi februarie (Imagine: Mihai Barbu/Mediafax Foto)
În lunile ianuarie şi februarie, 1.468 de persoane din care 274 de copii au fost muşcate de câinii fără stăpân. Anul precedent a fost înregistrat cel mai mare număr de persoane agresate de câinii comunitari, din anul 2004 şi până în prezent, adică 13.220 de persoane, potrivit unui comunicat transmis vineri de Prefectură.
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a semnalat faptul că numărul mare al câinilor nesupravegheaţi din Bucureşti duce la creşterea proporţională de îmbolnăvire a populaţiei prin transmiterea diferitelor boli. Astfel, un câine bolnav poate transmite omului 42 de boli din care mai mult de jumătate sunt de natură parazitară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
"Dispersia câinilor fără stăpân de pe suprafaţa Capitalei atât în zonele periferice cât şi în centru, în zonele de joacă şi agrement pentru copii şi adulţi, în perimetrele unităţilor sanitare, în apropierea şcolilor, liceelor, creşelor şi grădiniţelor, precum şi în proximitatea unităţilor de industrie alimentar sau a celor de desfacere a produselor agro-alimentare, sporeşte riscul de contaminale de agenţi patogeni transmisibili de la câine la om", precizează Prefectura.
Bolile se transmit prin poluarea solului cu materii fecale contaminate, preluate apoi şi transmise de către alte insecte, infestarea bălţilor, lacurilor sau ştrandurilor în care cetăţenii fac baie, precum şi prin infestare directă prin mângâierea câinilor.
"Cifrele, statisticile şi realitatea prezentate de specialişti în domeniu sunt extrem de îngrijorătoare, iar lipsa de reacţie eficientă a autorităţilor nu are nicio scuză (...) ONG-urile din domeniu pledează cu înverşunare cauza câinilor comunitari în detrimetrul oamenilor, fiind însă primii care le dau drumul înapoi în stradă după o adopţie de formă doar pe hârtie. În schimb când cineva moare din cauza atacurilor câinilor reprezentanţilor ONG-urilor dispare din spaţiul public din dorinţa de a nu-şi asuma eşecuri politicilor proprii. Este nevoie să se adopte măsurile care protejează în primul rând oamenii", a declarat prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, citat în comunicat.
O femeia a murit, la sfârşitul lunii ianuarie, la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti după ce a fost muşcată de câini în curtea ADP Sector 5.
Primarul Sorin Oprescu declara ulterior că problema câinilor comunitari rămâne, ceea ce înseamnă că "legea nu funcţionează", iar în cazul în care de animalele sterilizate nu se ocupă cei care au semnat că le iau în îngrijire, se ajunge la cazuri precum cel al femeii sfâşiate de câini.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO