- Home
- Social
- BUCUREŞTI , (13.01.2018, 09:12)
- Departamentul Social - Mediafax
Aproape 10.500 de cazuri de rujeolă de la debutul epidemiei. Peste 100 de îmbolnăviri în ultima săptămână
Numărul total de cazuri de rujeolă raportate în România de la debutul epidemiei şi până vineri a ajuns la 10.423, 116 fiind înregistrate în ultima săptămână, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului de Sănătate Publică (INSP).

Aproape 10.500 de cazuri de rujeolă de la debutul epidemiei. Peste 100 de îmbolnăviri în ultima săptămână
Cel de-al 38-lea deces datorat rujeolei a fost confirmat serologic, fiind raportat la un băieţel cu retard psihomotor în vârstă de 2 ani, nevaccinat, din judeţul Suceava.
În ultima săptămână, au fost raportate încă 116 de cazuri nou confirmate în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti. Cele mai multe, respectiv câte 22, de cazuri noi au fost raportate în judeţele Iaşi şi Prahova, urmate de Vaslui (13 cazuri), Neamţ (nouă cazuri) şi Bacău (şapte cazuri).
Proiectul de lege privind organizarea şi finanţarea activităţii de vaccinare a populaţiei în România a fost adoptat de Guvern pe 9 august 2017. Proiectul de act normativ instituie obligaţia vaccinării copiilor cu vaccinurile prevăzute în calendarul naţional de vaccinare, precum şi cu cele administrate în situaţii epidemiologice speciale întregii populaţii sau unor grupuri de populaţie. Răspunderea privind prezentarea copilului la vaccinare le revine părinţilor, reprezentantului legal sau, după caz, persoanei care se ocupă de creşterea şi îngrijirea unui copil în baza unei măsuri de protecţie specială. În cazul vaccinării obligatorii, consimţământul pentru vaccinare se prezumă ca fiind dat, iar refuzul de vacccinare a copilului se face în scris.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:04
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
-
astăzi, 12:02
Controversa AI: OpenAI acuză xAI de rezultate înşelătoare pentru modelul Grok 3