Aproape 6.000 de copii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, în primele şase luni ale anului

Aproape 6.000 de copii au fost neglijaţi, abuzaţi fizic, emoţional sau sexual şi exploataţi în primele şase luni ale anului, cele mai multe cazuri, peste 5.500, fiind înregistrate în familie, rezultă din datele centralizate de Direcţia pentru protecţia copilului din cadrul Ministerului Muncii.

Urmărește
291 afișări
Imaginea articolului Aproape 6.000 de copii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, în primele şase luni ale anului

Aproape 6.000 de copii abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi, în primele şase luni ale anului (Imagine: Shutterstock)

Direcţia pentru protecţia copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a informat, marţi, că 5.956 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în perioada ianuarie - iunie, iar cele mai multe cazuri s-au produs în familie.

Potrivit datelor prezentate marţi, 4.164 dintre cazurile raporte vizează neglijarea, dintre care 4.114 au fost în familie, şase în servicii rezidenţiale, patru la asistent maternal profesionist, restul în alte condiţii. De asemenea, neglijarea este mai frecventă în mediul rural.

Cele mai multe cazuri de neglijare au fost înregistrate pentru copii din categoriile de vârstă 3 - 6 ani (975 de cazuri) şi 10 - 13 ani (820 de cazuri).

În aceeaşi perioadă au mai fost înregistrate 719 cazuri de abuz emoţional (678 în familie), 545 de abuz fizic (496 în familie), 347 de abuz sexual (177 în familie), 115 cazuri de exploatare prin muncă, 35 de exploatare pentru comiterea de infracţiuni şi 31 de exploatare sexuală.

Din numărul total de copii neglijaţi, abuzaţi sau exploataţi, 1.058 au fost plasaţi în regim de urgenţă prin dispoziţia directorilor de direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), 3.454 au beneficiat de consiliere psihologică, 2.783 de consiliere juridică, 212 de servicii medicale, 46 de psihoterapie şi 147 de alte terapii. De asemenea, în 295 de cazuri a fost iniţiată urmărirea penală a agresorului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici