- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.11.2014, 14:09)
- Roxana Alexe
Aproape trei milioane de beculeţe pentru sărbătorile de iarnă vor fi aprinse astăzi în Bucureşti
Aproape trei milioane de beculeţe de tip LED - care vor împodobi Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe un traseu de 24 de kilometri - vor fi aprinse sâmbătă de la esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, unde a fost montat un brad înalt de 16 metri, potrivit municipalităţii.
Urmărește
2029 afișări
Aproape trei milioane de beculeţe pentru sărbătorile de iarnă vor fi aprinse, sâmbătă, în Bucureşti (Imagine: Octav Ganea/Arhiva Mediafax Foto)
Startul sărbătorilor va fi dat în Bucureşti, sâmbătă seara, prin aprinderea beculeţelor şi deschiderea târgului de Crăciun, Bucharest Christmas Market, la ora 18.00, de către primarul general Sorin Oprescu.
Potrivit municipalităţii, luminiţele ornamentale vor fi aprinse pe bulevardele Magheru, Nicolae Bălcescu, I. C. Brătianu şi Unirii, de la Piaţa Unirii până la Palatul Parlamentului şi de la Palatul Parlamentului până la intersecţia cu Mircea Vodă, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, bulevardele Lascăr Catargiu şi Regina Elisabeta, dar şi pe Şoseaua Kiseleff şi în Piaţa Victoriei, pe Calea Victoriei, la Arcul de Triumf, în Centrul Istoric, în Piaţa Constituţiei, Piaţa Regelui, Piaţa George Enescu şi Piaţa Universităţii, precum şi pe bulevardele Buzeşti - Berzei, Ferdinand, Dacia şi Constantin Prezan, în Piaţa George Enescu, în Centrul Istoric şi în Piaţa Regelui.
Tot pentru sărbătorile de iarnă, au fost împodobite Piaţa Operei şi intrarea către Opera Română, parcarea de la Universitate şi intersecţiile str. Mihail Sebastian-Calea 13 Septembrie, bd. Vasile Milea-bd. Timişoara şi Şos. Progresul-Calea Rahovei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cum a reuşit un tânăr absolvent de mate-info să facă din pasiunea lui pentru maşini o afacere de succes. Azi el readuce la viaţă maşina românească preferată a tuturor şi pregăteşte o nouă mutare
-
Israelul continuă atacurile în Gaza. Hamas nu a furnizat la timp lista ostaticilor
-
Una dintre „perlele” turismului românesc este la pământ. Care sunt soluţiile să salvăm una dintre cele mai vânate destinaţii din România
De asemenea, vor fi aprinse beculeţe pe Calea Dorobanţi, bulevardul Aviatorilor, bulevardul Carol, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, precum şi în pieţele Charles de Gaulle, Rosetti, Presei Libere şi Roma.
Ornamentele de sărbători vor lumina şi la intrarea în Bucureşti de pe DN1, A2, A1 şi la cea dinspre Giurgiu.
Sărbătorile de iarnă vor aduce în Capitală, pentru cel al treilea an consecutiv, evenimentul "Bucharest Christmas Market", care se va desfăşura în perioada 29 noiembrie - 28 decembrie, între orele 10.00 si 22.00. Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CREART, în două zone simbol ale Capitalei: Piaţa Universităţii, la esplanada cu statui, şi Parcul Cişmigiu.
Evenimentul va debuta, înaintea de aprinderea luminilor de iarnă, cu un concert Mandinga şi Connect-R, la care sunt anunţate mai multe momente inedite. Unul dintre acestea va fi interpretarea dată de trupa Mandinga "Anotimpurilor" lui Vivaldi, completată de momente Alexandra Violin şi Teatrul de Umbre, reprezentat de Leon Magdan. Muzica de toate genurile, inclusiv colindele, precum şi tradiţiile şi obiceiurile de iarnă din toate zonele ţării vor fi, de altfel, prezenţe constante în calendarul Bucharest Christmas Market.
Pe esplanada cu statui din Piaţa Universităţii vor fi deschise, ca şi în anii precedenţi, 100 de căsuţe amenajate special pentru Târgul oficial de Crăciun al Capitalei.
Căsuţele, spun organizatorii, vor transforma centrul Bucureştiului într-un Sat Magic al Sărbătorilor de Iarnă, decorat cu peste 14 tone de cetină. La esplanada cu statui va putea fi admirat şi tradiţionalul brad de Crăciun, încărcat cu acadele, clopoţei şi luminiţe.
Timp de o lună, la Bucharest Christmas Market, vor putea fi cumpărate obiecte tradiţionale, ceramică pictată, lemn cioplit, icoane şi pânzeturi brodate, costume şi măşti tradiţionale, jucării din lemn şi instrumente muzicale, globuri pictate manual, coroniţe din crenguţe de brad, ghirlande şi lumânări parfumate. Unii dintre meşterii prezenţi la târg vor confecţiona la faţa locului obiecte si podoabe.
Oferta gastronomică la căsuţe va fi, şi ea, una bogată: cozonaci, vin fiert, turtă dulce, plăcinte, magiun, dulceţuri, miere, siropuri.
Copiii sunt aşteptaţi la târgul de la Universitate să îl întâlnească pe Moş Crăciun. Până la sosirea acestuia, într-o căsuţă special amenajată, cei mici vor fi aşteptaţi de spiriduşi şi alte personaje de poveste. Dacă ratează întâlnirea cu Moşul, copiii îi pot lăsa scrisori, la cutia poştală aflată tot pe esplanada cu statui.
Tot în Piaţa Universităţii, pe scena amenajată pentru Bucharest Christmas Market, sunt programate mai multe concerte, cu ansambluri de muzică populară, grupuri de copii şi colindători, ansambluri de datini şi obiceiuri din toate zonele ţării, Lora, Monica Anghel, Nico, Cornelia şi Lupu Rednic, Floarea Calotă, Sofia Vicoveanca, Gheorghe Turda, LaLa Band, Ducu Bertzi, Gheorghe Gheorghiu, corul Simbol, Vasile Şeicaru, Horia Brenciu şi Loredana.
Noutatea din acest an a târgului o reprezintă, la capitolul muzică, spectacolul dedicat Zilei Naţionale a României. Astfel, de 1 Decembrie, vor urca pe scenă corul de cameră Accoustic, orchestra Valahia, Floarea Calotă, Traian Ilea şi Valeria Codorean Ilea, Sofia Vicoveanca, Lavinia Goste, Petrică Mîţu Stoian, Gheorghe Turda şi Ansamblul Busuiocul din Bacău.
Bucharest Christmas Market este organizat anual şi se înscrie, încă de la prima ediţie, în reţeaua internaţională a celor mai importante târguri de Crăciun din Europa - Christmas Markets, fiind membru oficial al acesteia. Intrarea la evenimente este liberă.
Citește pe alephnews.ro: FOTO. Donald Trump a ajuns sâmbătă seara în Washington pentru a sărbători revenirea la putere. Evenimentul a început cu un foc de artificii
Citește pe www.zf.ro: Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: TOPUL celor mai neinspirate cadouri de Sărbători
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
TikTok a devenit inaccesibil în SUA cu câteva ore înainte ca legea adoptată să intre în vigoare. Ce le-a transmis compania utilizatorilor
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
PROSPORT.RO
Pensii cu 660 lei mai mari pentru această categorie de pensionari din România. Vezi dacă te încadrezi!
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați și femei | Pe ce dată ieși la PENSIE, în funcție de luna și de anul nașterii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe