Arad: Patru persoane, între care doi copii, rănite grav în urma exploziei unei sobe

Patru persoane din Arad, între care două fetiţe în vârstă de 9 şi 11 ani, au fost rănite grav, marţi seară, în urma exploziei unei sobe de teracotă dintr-o locuinţă al cărei proprietar a folosit combustibil la aprinderea focului, victimele fiind preluate de echipaje SMURD şi transportate la spital.

Urmărește
154 afișări
Imaginea articolului Arad: Patru persoane, între care doi copii, rănite grav în urma exploziei unei sobe

Arad: Patru persoane, între care doi copii, rănite grav în urma exploziei unei sobe (Imagine: Octav Ganea - MediafaxFoto)

Explozia a avut loc într-o casă de pe o stradă aflată în apropiere de centrul municipiului Arad, în timp ce proprietarul locuinţei intenţiona să aprindă focul în sobă.

Potrivit pompierilor care au intervenit, bărbatul a folosit o sticlă cu combustibil special pentru aprinderea focului.

"Se pare că după ce a stropit lemnele le-a lăsat aşa şi a revenit să aprindă focul după mai multe minute, timp în care în sobă s-au format vapori de combustibil. Când proprietarul a aprins chibritul, a avut loc o deflagraţie, iar flăcările au ieşit violent pe uşa sobei, în apropiere fiind atât bărbatul, cât şi două fetiţe şi o femeie, toţi patru suferind arsuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Potrivit sursei citate, bărbatul a scăpat şi sticla cu combustibil din mână, ceea ce a provocat extinderea focului în încăpere. Pompierii au ajuns la locul exploziei înainte ca flăcările să se extindă în toată casa, astfel că a fost afectată doar o cameră de 30 de metri pătraţi.

Cei două fetiţe rănite în urma deflagraţiei au 9 şi 11 ani, bărbatul are 50 de ani, iar femeia rănită are 78 de ani.

Potrivit medicilor SMURD care au ajuns la faţa locului, fetiţa de 11 ani este în starea cea mai gravă, având arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa corpului, însă toate cele patru victime au fost internate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici