Arbori puşi la pământ. Garda forestieră a depistat peste 3.000 de copaci tăiaţi ilegal într-un judeţ din România

Peste 3.000 de copaci au fost tăiaţi ilegal în fondul forestier al oraşului Sângeorz-Băi din judeţul Bistriţa-Năsăud, au stabilit reprezentanţii Gărzii Forestiere Cluj, în urma unor verificări efectuate în zonă. Valoarea prejudiciului se ridică la peste un milion de lei.

Urmărește
2887 afișări
Imaginea articolului Arbori puşi la pământ. Garda forestieră a depistat peste 3.000 de copaci tăiaţi ilegal într-un judeţ din România

Garda Forestieră Cluj: Peste 3.000 de copaci tăiaţi ilegal într-un judeţ din România

Potrivit unui comunicat al Gărzii Forestoere Cluj, controlul în fondul forestier proprietate a oraşului Sângeorz-Băi a început în 2018 şi încă nu a fost finalizat, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, dar şi a faptului că verificările din teren se fac în condiţii grele, cum ar fi pantă foarte mare şi grohotiş la suprafaţă.

„Pînă la data de 13.09.2019 au fost identificate un număr de 3.350 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, cu un volum de 2994,56 mc şi o valoare a pagubei de 1.070.315 lei”, se arată în comunicatul Gărzii Forestiere Cluj.

Potrivit reprezentanţilor instituţiei, verificările în zonă urmează să fie finalizate în toamna acestui an.

Aceştia mai precizează că pădurarului care răspunde de cantonul în cauză i-au fost cerute explicaţii în scris „cu privire la constatările făcute cu ocazia patrulărilor în canton, răspunsul acestuia fiind că nu a identificat nimic în neregulă”.

Potrivit aceluiaşi comunicat, Ocolul Silvic Cormaia Anieş a demarat cercetarea disciplinară a pădurarului.

În timpul controalelor în zonă, reprezentanţii Gărzii Forestiere au sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cu privire la neregulile descoperite.

 

 

Taguri:
control,
copaci,
tăiaţi

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici