Argeş: Copil de zece ani, grav rănit după ce peretele unei case s-a prăbuşit peste el

Un copil în vârstă de zece ani din judeţul Argeş a fost grav rănit, joi seară, după ce peretele unei case pe care familia o dărâma s-a prăbuşit peste el, echipajele medicale găsindu-l inconştient şi transportându-l la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.

Urmărește
132 afișări
Imaginea articolului Argeş: Copil de zece ani, grav rănit după ce peretele unei case s-a prăbuşit peste el

Argeş: Copil de zece ani, grav rănit după ce peretele unei case s-a prăbuşit peste el (Imagine: Mediafax Foto)

Potrivit unor surse din Poliţia Judeţeană Argeş, un copil în vârstă de zece ani a fost prins sub un zid care s-a prăbuşit peste el, joi seară, în comuna Bradu, satul Geamăna.

Primele informaţii de la locul incidentului arată că familia copilului a dărâmat, în cursul zilei de joi, o casă veche, din care a rămas doar un perete. Spre seară, copilul a plecat în curte să se joace, iar când părinţii l-au căutat au constatat că zidul respectiv era prăbuşit peste el.

Acolo au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi echipaje medicale, acestea din urmă constatând că în urma incidentului copilul a suferit răni grave.

El a fost scos de sub dărâmături inconştient, dar cu puls şi a fost preluat de o ambulanţă, fiind transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici